Premierul Mariano Rajoy va organiza o şedinţă specială a Cabinetului duminică, în vederea suspendării totale sau parţiale a autonomiei Cataloniei, a anunţat joi Guvernul spaniol, relatează The Associated Press.
Anunțul vine la scurt timp după ce preşedintele separatist al Cataloniei Carles Puigdemont a ameninţat joi, în mod explicit, cu declararea independenţei regiunii, în cazul în care autorităţile centrale nu negociază şi continuă să ameninţe că vor prelua controlul asupra regiunii, relatează The Associated Press, citată de News.ro.
Citește și: Situație TENSIONATĂ în Spania: Catalonia va sfida ultimatumul guvernului spaniol / (presă)
Puigdemont a formulat aceste ameninţări într-o scrisoare adresată Madridului, cu câteva minute înainte de expirarea ultimatumului de la ora locală 10.00 (11.00, ora României), prin care era îndemnat să renunţe la declararea independenţei.
El afirmă în această scrisoare că dacă Guvernul spaniol continuă să ”împiedice dialogul şi continuă represiunea”, Parlamentul Cataloniei va proceda la votul asupra declaraţiei de independenţă a regiunii faţă de regat.
Comentează