Premium
Ne aflăm în plin teatru absurd: un ministru al Cultelor ateu moare de grija „membrilor bisericii”, ca nu cumva să fie discriminați. Preoții au, chipurile, libertatea de conștiință de a refuza oficierea, dar episcopul locului nu are dreptul la aceeași libertate și trebuie să scoată, de unde știe, alți preoți de schimb, cu mai puține remușcări.
Dincolo de hazul aparențelor, situația este de o gravitate colosală. Ne aflăm în prezența celui mai tăios și frontal atac de la răstignirea lui Hristos încoace: statul constrânge Biserica să calce în picioare Creștinismul!
Creștinismul și Biserica sa acceptă EXISTENȚA Păcatului, are toată dragostea și înțelegerea pentru păcătoși, sperând la îndreptarea lor, dar are o limită: nu poate BINECUVÂNTA Păcatul.
Legea daneză e de o perversitate diabolică: dacă Biserica nu se supune, se plasează în afara legii. Ajunge practic în situația de dinainte de edictul de la Mediolanum al lui Constantin din 313 și e obligată să reintre în ilegalitate. Să se întoarcă în catacombe. Dacă, însă, Biserica se supune, atunci ea se plasează în afara lui Hristos. Adică în afara Ei Înseși. Ceea ce ar însemna propria negare. Propria anihilare.
Nici măcar lui Stalin nu i-a trecut prin cap o asemenea monstruozitate. El, sărmanul, a demolat biserici, a ucis, torturat, închis, deportat persecutat preoți și credincioși. Însă nu a obligat Biserica să se pervertească.
Doar în beznele temnițelor comuniste românești s-a mai petrecut ceva oarecum asemănător: sinistrele ritualuri sataniste, în care bieții deținuți erau obligați să joace vreo scenă „biblică”, în care cel ce o întruchipa pe Fecioara Maria era violat, ca să se demonstreze că nu există Naștere fără Prihană, sau erau „împărtășiți” din tineta cu fecale. Dar și aceea era doar o maimuțăreală, o schimonosire a rânduielilor bisericești. Afară, la lumină, în bisericile rămase în picioare, se oficia Sfânta Liturghie și toate cele șapte taine, fără nici o cirtă de abatere de la dogma creștină.
A devenit un truism ca promotorii neo-marxismului care a năpădit Occidentul să-i numească pe creștini homofobi. Să-i acuze de intoleranță, discriminare, fundamentalism, extremism, fascism - în fine tot fondul principal de cuvinte al corectitudinii politice - pentru că nu acceptă Diversitatea, în toată splendoarea și umanismul ei.
Iată că noua lege daneză oferă cea mai limpede dovadă despre cine sunt Agresorii și cine Victimele. Uluitoarea, neverosimila recrudescență a Stângii în Occident nu vizează binele particular al nici unei comunități: nu moare nici de grija pederaștilor, nici a pedofililor, nici a feministelor nici a altor presupuși discriminați, care vor, chipurile, să se emancipeze. La urma urmei, căsătoria unor homosexuali în biserică are tot atâta valabilitate în fața lui Dumnezeu, câtă ar avea dacă s-ar face într-o hală de pește.
Noua Stângă urmărește de fapt însăși anihilarea Creștinismului, izbind acum, cu toată forța coercitivă a statului, în Instituția sa fundamentală.
Un articol preluat din evz.ro scris de Adrian Pătruşcă
