Premierul neo-zeelandez Jacinda Ardern a anunţat miercuri că un proiect privind reluarea în siguranţă a călătoriilor între Noua Zeelandă şi Australia va fi prezentat guvernelor de la Wellington şi Canberra la începutul lunii iunie, transmite Reuters potrivit Agerpres.
Cele două ţări analizează posibilitatea creării unei 'bule turistice' între ele în contextul încetinirii răspândirii COVID-19 până la niveluri inferioare celor din SUA, Regatul Unit şi unele ţări din Europa continentală.
Ardern a precizat că a discutat marţi cu premierul australian Scott Morrison şi că există interes de ambele părţi pentru reluarea călătoriilor. ''Nu va dura foarte mult până vom fi pregătiţi'', a spus şefa executivului neo-zeelandez.
În ultimele două săptămâni, experţi din Noua Zeelandă şi Australia, inclusiv oficialităţi guvernamentale, specialişti în domeniul sanitar şi autorităţi aeroportuare, elaborează planul de redeschidere a frontierelor (aeriene şi maritime) dintre cele două ţări.
Noua Zeelandă este cea mai populară destinaţie externă pentru australieni. În 2019, aproximativ 1,5 milioane de australieni au traversat Marea Tasmaniei, care separă cele două ţări. Reciproc, pentru neo-zeelandezi cea mai populară destinaţie turistică externă este Australia.
În ultimele zile, Jacinda Ardern a fost criticată pentru prudenţa excesivă legată de reluarea călătoriilor către şi dinspre Australia. Adjunctul său, Winston Peters, a afirmat că acum neo-zeelandezii ar trebui să poată călători în Australia.
Noua Zeelandă şi Australia vor prezenta un proiect de reluare a călătoriilor
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

891
Primul interviu oferit de noul ambasador al SUA la București: semnal indirect pentru Călin Georgescu
891

19
Atac armat în Argentina - Un adolescent a ucis o persoană și a rănit alte opt înainte de a fi arestat
19

52
FOTO O toaletă aurie, ironie la adresa renovărilor ordonate de Donald Trump la Casa Albă
52

1.716
„Secretul” lui Zelenski: cum trăiește din doar 670 euro salariu pe lună? Președintele Ucrainei și-a publicat declarația de avere
1.716

25
Șeful CENTCOM a vizitat Israelul și s-a întâlnit cu șeful Statului Major al IDF
25

22
UE prelungește sancțiunile împotriva Iranului până în 2027
22

2.684
S-au făcut planurile la Kiev: România devine ruta-cheie pentru noua conexiune Ucraina-Bulgaria
2.684

103
Haosul de la conducerea noului regim din Iran complică negocierile cu SUA (presă)
103

42
Albania se pregătește pentru intrarea în UE: Dorim să închidem negocierile de aderare până în 2027
42

5.131
Șeful Pentagonului în mijlocul unui scandal uriaș - Pete Hegseth ar fi încercat o investiție care l-ar fi îmbogățit chiar inainte războiului din Iran
5.131

3.861
Femeia care are 'butonul de panică' al Pământului: cum s-a mobilizat întreaga lume pentru asteroidul care a dispărut brusc
3.861

116
VIDEO Cea mai mare dronă de transport din lume a efectuat primul zbor de probă
116

46
Negocieri de pace pentru Iran - Ministrul pakistanez de externe merge la Beijing
46
















Comentează