Premium
Noua adaptare live-action a fanteziei animate foarte populare „Avatar: The Last Airbender” există pentru a exploata nostalgia oamenilor, arată BBC într-o analiză. Serialul, format din opt episoade de câte o oră, a avut premiera pe Netflix în 22 februarie.
Producţia este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animaţie şi urmăreşte aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume ameninţată de înfricoşătoarea Naţiune a Focului.
Vizionarea remake-ului live-action produs de Netflix a animației extrem de populare Avatar: The Last Airbender ne aduce în minte o piesă recentă a scriitorului Dazed James Greig, care a promovat dorința oamenilor de a rămâne într-o copilărie perpetuă.
În cel mai rău caz, remake-urile de filme/ capodopere îndrăgite răsfață acest impuls infantilizant, îndemnuri satisfăcătoare de a face din nou tot ceea ce iubea publicul când era mai mic. Bazat pe spectacolul creat de Michael Dante DiMartino și Bryan Konietzko pentru Nickelodeon – care a imaginat o lume fantastică complicată cu diferite națiuni numite după elementele foc, pământ, apă și aer și selectează oameni cu capacitatea de a le „îndoi” – The Last Airbender este o combinație destul de nereușită dintre această unitate ieftină nostalgică și cele mai rele vicii ale remake-urilor live-action ale animațiilor, arată BBC.
Remake-urile în general nu sunt întotdeauna o idee proastă. Imediat, există o tensiune specifică care vine din replicarea desenelor în acțiune live. Animația are flexibilitate vizuală; personajele se pot transforma în nenumărate moduri, după cum cere scena.
BBC: "E regretabil!"
„Este regretabil, așadar, că acest Airbender se simte proiectat pur și simplu pentru a fi 'acea arătare pe care ți-l amintești, dar dacă ar fi fost real', schimbând expresivitatea vizuală a originalului cu un peisaj mai dur, în timp ce redă asprimea poveștii sale de război – o poveste care ar putea avea un impact mai mare dacă totul nu s-ar simți atât de detașat.
Toate efectele vizuale generoase din lume nu pot anula direcția plictisitoare, secvențele sale de acțiune realizate cu un sentiment de confuzie al spațiului, conversațiile sale lungi pline de fotografii pe fundaluri neclare și neconvingătoare, liniile livrate cu o energie destul de slabă pe care camera de filmare o face. Se simte ca și cum cineva l-a transportat pe Airbender într-un fel de „Lumea Netflix” generică – și aceasta nu este prima dată când se întâmplă cu animațiile îndrăgite.
Avatar: The Last Airbender abia dacă încearcă să reevalueze materialul pe care îl recreează, în unele privințe, reprezintă un regres.
Airbender abia dacă încearcă să reevalueze materialul pe care îl recreează. În unele privințe, regresează din el. Al doilea episod, Warrior, este cel mai flagrant exemplu, reproducând o poveste din animație, dar evitând să-l înfățișeze pe războinicul tribului Water Sokka ca sexist. Îndepărtează provocarea sistemului său de credințe și dă impresia că scriitorii nu au încredere că, de fapt, publicul mai în vârstă - pe care pare să-l vizeze prin tonul său mai sever - poate înțelege nuanțele poveștii”, se arată în analiza BBC.
