Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Nu toți suntem uneltele Securității, domnule Cioloș! Poate dvs, poate cei care vă susțin...

george mioc

Acum câțiva ani, când, la CNSAS, mi-am văzut dosarul pe care mi-l făcuse Securitatea, am rămas ușor uimit: doar în perioada în care eram în Armată, erau patru colegi care mă supravegheau și mă turnau. Nu mai puțin de 200 de file avea doar dosarul din perioada în care am fost încorporat.

Sunt un om care toată viața lui a iubit libertatea, iar regimul comunist m-a „răsplătit” băgându-mă la închisoare. Am fost urmărit de Securitate, am fost deținut politic.De aceea, recunosc, am rămas cu o uriașă sensibilitate față de comunism și față de aparatul de represiune din acele vremuri. Având acest trecut, cred că sunt îndreptățit să-i spun domnului Dacian Cioloș: nu, nu toți românii au colaborat cu Securitatea, așa cum sugerați într-un mod pervers și parșiv. Sunt români care s-au bătut pentru libertate, sunt români care au fost anchetați, închiși, torturați sau chiar uciși de către poliția politică a regimului comunist.

Dacă turnătorul Dan Voiculescu ar fi susținut ceea ce a scris domnul Cioloș pe Facebook nu m-aș fi mirat.A scris domnul fost premier tehnocrat: „Având în vedere cât de mulți români au colaborat sau au lucrat cu Securitatea, sigur se poate „demonstra” că există cel puțin o legătură între oricare dintre noi și Securitate”. Este genul de afirmație care sugerează tinerei generații că toți cei care au trăit în comunism au stat cu capul plecat în fața dictaturii. Fals!Eu nu am făcut asta, domnule Cioloș! Și, ca mine sunt nenumărați alți cetățeni. Pe de altă parte, fraza este construită, repet, în mod pervers și parșiv, astfel încât domnul Cioloș să poată face un pas în spate și să ne spună că n-am înțeles noi bunele sale intenții.

Afirmațiile insultătoare ale domnului Cioloș mă conving că nu-i defel o întâmplare că partidul său, PLUS, a fost fondat de rudele de gradul I ale unui ofițer de securitate. Ofițer de securitate implicat în anchetarea unor tineri studenți care, la sfârșitul anilor 80, se opuneau regimului Ceaușescu! Nu-i defel o întâmplare nici faptul că, la mijlocul anilor 90, domnul Cioloș a activat în niște structuri naționalist-securiste înființate de Ion Iliescu cu scopul de a capta voturile ardelenilor.

Eu, aș vrea să fie clar, nu am nici o luptă cu numitul Dacian Cioloș. Lupta mea este cu Securitatea, vechea și noua Securitate, foarte puternică, ultra-coruptă și care blochează dezvoltarea democratică a României.Doresc ca, în 2019 și 2020, românii să știe cu cine votează, să nu fie păcăliți de marionetele unor generali. Visez ca, după aceste alegeri, să curățăm structurile de stat de vechile rețele securiste, reactivate de Ion Iliescu după 1990 și care se mențin, atotputernice, și azi. Aproape că admir capacitatea Securității de a se reinventa sub frumoasa lozincă „Oameni noi în politică”!Oameni noi, dar cu multe rude în ministerul de Interne, susținuți de diverși generali și care, ca din întâmplare, nu deranjează cu nimic noua Securitate, ba dimpotrivă, îi promovează tezele. Eu, care am trăit în comunism, am înțeles că Securitatea nu înseamnă doar figuri odioase, precum turnătorul Dan Voiculescu. Securiști au fost și cetățeni cu un aer occidental, cu titluri de doctor în economie, precum Mugur Isărescu, care a turnat la Securitate sub pseudonimul „Manole”, sau „liberalul” Daniel Dăianu, care a activat în direcția de informații externe. Ei reprezentau fațeta pentru uz extern a acestei îngrozitoare mașinării de represiune, care ținea România în frig, foamete și frică. Am, deci, toate motivele să privesc cu mare suspiciune activarea domnului Cioloș în politică: prea multe din declarațiile și faptele sale (da, faptele, putem proba ușor...) sunt în favoarea Securității.

În această luptă a mea, nu-i vorba de ranchiună sau resentimente, așa cum a încercat Ion Iliescu să-i taxeze, cu ură de clasă, pe foștii deținuți politici. Bătălia mea cu Securitatea, veche și nouă, înseamnă că-mi doresc o Românie mai puțin coruptă, mai prosperă, liberă și democratică.

COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.