Premium
Achită lumina, gazele, apa, internetul. Dă bani copiilor la facultate, ca să fie mulțumiți. Țoale pentru tot familionul. Coafor, manichiură, pedichiură și cosmeticale soției. Drumurile la serviciu într-o repetiție de ceasornic. Mici reparații prin curte, la casă, ca să fii în rând cu lumea, cât de cât. De fapt, viața asta te macină, fără s-o conștientizezi ani de zile.
E o peliculă a automatismelor sub care ți se lăbărțează propriul gol, care-ți taie orice chef, pășești din inerție.
Dacă ai iubit cândva, îți dai seama că nu ți s-a răspuns cu aceeași monedă. Că, uneori, sentimentele sunt spoieli pentru calcule sau minciuni asumate din spaima de singurătate, de nevoia unui partener, de-un penis la îndemână când e cazul, să fie.
Te trezești singur în familie, parcă învăluit de tristețea unei gări prin care nu-i exclus să nu mai treacă niciun tren. Și ești și trenul ce se îndepărtează și n-o să revină, și ești și gara, schizoid și, totodată, perfect normal.
Încerci să suplinești prin imaginație lipsa iubirii, prin lecturi, prin filme. Dar nu ajunge, după ultima filă citită sau după ultima secvență privită hăul e tot acolo. Dureros. Singurul adevăr, o certitudine.
Să cauți altă femeie? Dar merită? Și dacă o găsești, dacă repeți greșeala iluzionându-te că sentimentele sunt reale, dacă alta vrea să scape cu disperare de singurătate, cu sexul asigurat gospodărește, conjugal, cum toci ceapa sau fierbi un pui în oală?
Stai în cumpănă. Iar anii nu stau în loc. Ce-i de făcut? Naiba știe. Ți-ai cam futut viața, e a doua certitudine după golul din suflet. Nu contează cariera, eventual celebritatea, sunt date exterioare, care nu-ți dau apă pentru setea ta.
Ești un fel de prizonier în capcana nevăzută a libertății. Ești, sunteți. Sunt? No comment.
Alexandru Petria
