Premium
National:
Surse de la varful structurilor de contraspionaj sustin ca Romaniei ii va trece pur si simplu glontul pe la ureche marti, 9 mai, cand la Budapesta va avea loc o intalnire care, desi neoficiala, este una vitala pentru soarta tarii noastre. Pentru ca Viktor Orban va avea o discutie aplicata cu fostul sau consilier Sebastian Gorka, primul ministru al Apararii din Ungaria postcomunista si acuzat insistent de catre influentele organizatii evreiesti de la Tel Aviv ca ar intretine „legaturi primejdioase” cu partidul de extrema dreapta Jobbik.
Iata insa ca in timp ce Romania este paralizata de traditionalul „dat la gioale” intre politicieni, la care se adauga acum si crudul razboi fratricid din sistem, Sebastian Gorka a ajuns asistentul pe probleme de securitate nationala a noului presedinte american Donald Trump! Si cel care, alaturi de Steve Bannon, influentul sau sustinator care l-a si introdus la Casa Alba de altfel, cam face cartile si in Grupul de Initiative Strategice care functioneaza pe langa Presedintia SUA. Desigur ca „paranoia” structurilor romanesti de contraspionaj poate parea ridicola pentru neinitiatii care nu vad ce ar putea fi atat de ingirjorator ca un consilier de la Casa Alba face o vizita neoficiala in tara sa natala, vazandu-se cu fostul sau sef. Numai ca Sebastian Gorka este cel care a socat Uniunea Europeana cu putina vreme in urma cand, la o dezbatere despre Libia, a desenat la repezeala o harta pe un servetel si i-a prezentat astfel unui inalt diplomat european „ planul SUA” de impartire artificiala a tarii nord-africane pe baza provinciilor existente pe vremea Imperiului Otoman!
Iar acelasi Gorka, promotorul politicii de „reimpartiri teritoriale” desenate pe servetele este cel care a sustinut si controversata decizie a lui Trump de interzicere a intrarii in SUA a cetatenilor a nu mai putin de sapte state musulmane. In plus, Viktor Orban nu face niciun secret din faptul ca isi doreste acum asumarea rolului de lider regional, cel la care si presedintii romani au visat. Numai ca Orban este puternic sustinut si de Vladimir Putin.
Iar pentru ca intalnirea de la Budapesta sa le dea si mai mari dureri de cap serviciilor romanesti, exista informatii ca la ea ar putea participa si Marius Vizer, recunoscut drept unul dintre putinii prieteni intimi ai „Tarului” de la Moscova. Si care, daca s-ar vedea cu Gorka, s-ar putea dovedi „inger” sau „demon” pentru soarta viitoare a unui stat roman care, desi national si unitar prin Constitutie, se arata paralizat in fata acestei ofensive diplomatice globale fara precedent pana acum…
Servetelul lui Gorka
Desigur ca nu ai cum sa nu iei in calcul si varianta „intoxicarii” promovate de globalistii care inca nu inghit accederea lui Donald Trump la Casa Alba. Dar, totusi, exista si suficiente argumente care sa puna intr-o cu totul alta lumina ingrijorarea serviciilor secrete romanesti cu privire la un eveniment discret, care, dupa cum reiese din informatiile intrate in posesia structurilor de contraspionaj, ar urma sa aiba loc marti, pe 9 mai, la Budapesta. Unde ar fi asteptat Sebastian Gorka, asistentul adjunct pe probleme de securitate nationala al presedintelui Trump. Cel mai probabil, acesta ar urma sa stabileasca cu Viktor Orban detaliile vizitei pe care insusi Donald Trump a dezvaluit public ca o va face la Budapesta. Asta la putin timp dupa ce celalalt lider al lumii, Vladimir Putin, a vizitat capitala Ungariei, intinzandu-i o mana de ajutor economic premierului Viktor Orban, aflat in razboi deschis cu mai-marii de la Bruxelles. Oricum, in „mapa profesionala” a lui Gorka se regasesc nenumarate amanunte controversate.
Acesta a fost ministru al Apararii pe vremea cand Joszef Antall era primul premier necomunist al Ungariei. Si inca de pe atunci se pare ca serviciile romanesti de contrainformatii ale DGIA i-au acordat o atentie deosebita. Apoi, o perioada de timp, expertul in contraterorism si securitate nationala Sebastian Gorka a fost si consilierul lui Viktor Orban. Insa suprinzatoarea sa numire, prin intermediul lui Steve Bannon, drept asistent al noului presedinte Trump pe extrem de sensibilul domeniu al securitatii nationale a aprins serios spiritele la Tel Aviv, de unde a fost declansata o intreaga campanie de dezavuare a presupuselor legaturi ale acestuia cu Jobbik. Adica cu partidul de extrema dreapta care are tot mai multi adepti inclusiv in Transilvania, unde organizeaza chiar mitinguri unde este ars steagul national sau este spanzurata „papusa” lui Avram Iancu. Culmea este ca, dupa influentele organizatii evreiesti, Gorka a reusit sa-si puna in cap si lumea musulmana, dupa ce ar fi fost „identificat” drept artizanul deciziei lui Trump privind interdictia musulmanilor din sapte state, chiar daca erau si rezidenti americani, de a mai intra pe teritoriul SUA. Iar acelasi Gorka a produs frisoane la Bruxelles, dupa ce un diplomat european a povestit ca asistentul lui Trump i-a desenat la repezeala pe un servetel un plan de impartire a Libiei, bazat pe revenirea la provinciile „istorice” Cirenaica, Tripolitania si Fezzan, asa cum erau pe vremea Imperiului Otoman! Iar consilierul presedintelui SUA care „imparte” tari pe servetele va sosi la Budapesta pentru o intalnire cruciala cu Viktor Orban…
Ziarul Financiar:
Ceea ce spun eu poate părea o blasfemie pentru economişti: creşterile salariale nu au legătură cu productivitatea sau au cel mai puţin legătură cu productivitatea atunci când se întâmplă.
Nicio companie, niciun director general, niciun şef de HR, niciun acţionar, nu este fericit când trebuie să majoreze salariile. Dar nu are ce face. Nicio companie nu creşte salariile de bunăvoie, ci doar când în piaţă se schimbă condiţiile.
Pe o creştere economică, pe un boom, creşterile salariale au legătură cu ceea ce face concurenţa, cu condiţiile din piaţă, cu oferta de candidaţi, cu politicile statului, cu politicile strategice ale adversarilor, cu disponibilitatea de a te muta dintr-un loc sau altul, cu ce bani au companiile, cu puterea angajaţilor care ameninţă să plece, cu dorinţa unui director general sau al proprietarului de a angaja oameni de la concurenţă etc.
De-abia când intervin procesele de restructurare în cadrul companiilor, când vine criza, când anumite sectoare sunt în cădere şi eliberează forţă de muncă se pune problema unei analize de productivitate şi companiile văd cum stau.
Comentând un articol pe care l-am scris pe tema creşterilor salariale, unul dintre cei mai cunoscuţi economişti români, Radu Crăciun, spune că majorările salariale din România au început să depăşească câştigurile din creşterea productivităţii, iar orice alte creşteri vor trimite România într-o grupă cu Grecia, spre exemplu.
Datele statistice şi graficele, bazate pe trecut, susţin această teorie.
Pe de altă parte, în viaţa de zi cu zi, companiile, antreprenorii, directorii, sunt confruntaţi cu alte probleme şi nimeni nu se gândeşte la calculele de productivitate.
Când îţi pleacă o întreagă echipă la concurenţă, din motive salariale sau de altă natură, faci tot posibilul să îţi ţii oamenii care ţi-au mai rămas, majorând salariile la extrem, pentru a rămâne cu businessul în picioare. Nu are nicio legătură cu productivitatea, ci doar cu păstrarea oamenilor.
Când îţi placă oamenii şi nu ai de unde să iei alţii, îţi moare business-ul dacă te gândeşti prea mult la productivitate.
Asta îmi aminteşte de o afirmaţie a preşedintelui Raiffeisen Bank, Steven van Groningen, când l-am întrebat acum câţiva ani la ZF Bankers de ce a dat credite în franci elveţieni, de ce a forţat creditele de consum, în euro etc. Răspunsul lui a fost: dacă toată piaţa făcea acest lucru, eu nu puteam să rămân pe loc pentru că pierdeam cotă de piaţă.
La vremea respectivă, băncile primeau bani non-stop de la grupurile mamă şi principala lor ţintă era să-i plaseze cât mai repede în credite, fără să se mai uite câte împrumuturi, câte companii, şi câte persoane fizice vor rezista, în cazul în care condiţiile din piaţă s-ar schimba. Când s-au schimbat, a venit criza, a crescut cursul, s-au tăiat salariile, s-a mărit TVA-ul, şi atunci au realizat cum au stat cu adevărat.
În perioada de boom, când băncile deschideau sucursale la minut şi când numai cine nu a vrut nu a luat credit, majorările salariale ale bancherilor nu aveau nicio legătura cu productivitatea, ci cu plecarea la concurenţă. Dacă o bancă recruta un şef dublându-i salariul, asta însemna că el şi-a dublat productivitatea?
Evenimentul Zilei:
Dacă vorbeam joi despre o victorie majoră și punct de întoarcere la nivel european prin victoria unui candidat de pe poziții europene, liberale, inclusive, ale societății civile, fără a fi neapărat necritic față de actuala Comisie (http://www.evz.ro/victoria-uein- franta-emmanuel-macron-castiga- cu-un-program-lib.html link activ) azi dominanta este antipopulismul care se extinde și spre perspectiva electorală generală a Franței, care alege într- o lună, la 11 și 18 iunie, noua Adunare Națională, Parlamentul său cu 557 de membri, aleși în scrutin uninominal majoritar în două tururi.
Finalul de săptămână a mai adus un element care ar putea avea impact asupra alegerilor generale, mai degrabă, decât față de cele prezidențiale. Serverele campaniei lui Emmanuel Macron au fost sparte și mailuri, documente de campanie, autentice sau modificate, au fost puse pe net și distribuite de hackeri. Impactul acestui Macronleaks ar putea fi minor, cu efecte reduse împotriva sa, odată pentru că e o lovitură neregulată, de ultim moment, apoi pentru că o intervenție urgentă a Comisiei Electorale Centrale a blocat multiplicarea și mediatizarea lor, apoi pentru efectul de victimizare și empatia aferentă unui asemenea atac laș, de ultim moment, dar, în primul rând pentru că muntele de materiale nu a fost citit, adnotat, comentat și este, deci, fără impact major la nivelul publicului larg. Însă acesta ar putea apărea în timp.
Un alt eveniment care ar fi putut influența alegerile era un atac terorist major, de impact. Ei bine nu s-a consumat și, dacă în ziua alegerilor nu se întâmplă ceva dramatic, impactul e greu să fie cuantificat în favoarea lui Le Pen. Mai mult, Franța a avut parte de asemenea evenimente tragice în ultima vreme, de unde și o anumită capacitate de absorbție și reziliență crescută a cetățeanului francez care face ca și întrun asemenea atac, impactul să fie redus. Altfel, capturi ale unor teroriști s-au făcut constant și atacuri diverse au fost prevenite pe tot parcursul campaniei. Deci nimic dramatic nu a influențat alegerile, nici prestația în dezbateri a doamnei Le Pen, nici dezvăluiri de ultimă oră ale hakerilor, nici atacuri teroriste. Din contra, atacurile au subliniat din nou influența sau mâna, sau urma Rusiei, fără ca să existe probe formale și nici acuzații directe, în schimb am avut respingeri directe furibunde preventive ale Moscovei că ar fi fost implicată aici. Însă numele Roșka Gheorghi Petrovici, angajatul companiei guvernului rus Evrika, o companie care deține certificat FSB privind activitățile de protecție a secretului de stat, apare de nouă ori în fișierele de metadate xls_cendric.rar ale documentului.
Cel mai important fapt este că Franța a respins vociferările, voluntarismul, agresivitatea și zgomotul candidatului populist - care atacă, caută vinovați, cultivă fricile populației și nu găsește soluții decât unele șocante și care pot face titlurile de primă pagină, însă inaplicabile și care nu dau rezultate reale – și au optat pentru candidatul banal, tern, plicticos, birocrat, profesionist și ferm pe care îl reprezintă Emmanuel Macron, omul ce prezintă deschis un program pro-european, liberal-democratic și totodată critic la adresa sistemului vechi din Franța și a organizării actuale a instituțiilor și normelor europene, pe care le vrea schimbate. E o măsură de maturitate, europenism și revenire la normalitate a Franței și, sperăm noi, a întregii Europe, scoasă din mâinile populiștilor și naționaliștilor de extremă stânga sau dreapta.
RFI:
Cîştigătorul scrutinului prezidenţial de pe 7 mai din Franţa are în spatele său o mişcare căreia i se spune "En marche". Ea este însă emanaţia unei "Asociaţii pentru reînnoirea vieţii politice", considerată de inspiraţie social-liberală şi clasată la centru în peisajul politic francez. Emmanuel Macron şi-a exprimat intenţia de a transforma mişcarea în partid politic.
Lansată pe data de 6 aprilie 2016 la Amiens, oraşul natal al lui Emmanuel Macron, mişcarea "En Marche" a beneficiat de o dinamică surprinzătoare. O mare operaţiune de popularizare, în toată Franţa, a obiectivelor mişcării a început pe 28 mai 2016. În acelaşi an, pe 12 iulie, Emmanuel Macron ţinea primul său mare miting la Paris. Pe 16 noiembrie iniţiatorul mişcării îşi anunţa candidatura la prezidenţiale.
Între timp o imensă masă de voluntari s-a pus în serviciul mişcării şi al tînărului candidat de 39 de ani. Potrivit unor cifre greu de verificat, mişcarea ar avea 250 000 de aderenţi şi ar dispune de 4000 de comitete în toată Franţa. 80 de angajaţi asigură buna funcţionare administrativă a mişcării, plus o sută de referenţi, plus, probabil, simpatizanţi care s-au dedicat trup şi suflet lui Emmanuel Macron. Din toate punctele de vedere "En Marche" a bătut toate recordurile de viteză în peisajul politic francez.
În vederea legislativelor, Emmanuel Macron are intenţia de a “merge mai departe” şi de a reconfigura mişcarea în partid politic. Mai rămîne de văzut dacă îi va păstra numele sau dacă îl va schimba.
În prima sa etapă, ambiguitatea numelui i-a fost favorabilă mişcării. Emmanuel Macron a reuşit să mobilizeze energii în jurul său chiar înainte de a preciza "direcţia" de mers. Sigur, unul din obiective era Palatul Elysée. Tînărul candidat şi-a mai dorit însă şi altceva, construirea unei formaţiuni de tip nou, care să depăşească clivajul dreapta-stînga, ceea ce în viziunea lui însemna o veritabilă revoluţie.
Putem traduce, în româneşte, această sintagmă, "en marche" prin "în marş" sau chiar "în mers". Mesajul mobilizator este evident, cu un anumit ecou din imnul naţional francez, La Marseillaise, unde există acest îndemn "marchons, marchons".
Pe de altă parte, însă, în cazul transformării mişcării în partid politic, ambiguitatea numelui şi numeroasele sale conotaţii contradictorii riscă să fie contra-productive.
Europa a cunoscut, în secolul al XX-lea, numeroase "marşuri" care nu au fost întotdeauna salutare. Există o conotaţie militară deci în acest substantiv "marş" care riscă să trezească amintiri neplăcute.
