Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O specie nouă în fauna României: panarama de parlament

Discutam săptămâna trecută cu un coleg despre joburile de la stat. Mi-a spus că ar pleca pe un post de consilier parlamentar, dar nu vrea să atârne de toanele vreunui șmecheraș ajuns deputat sau senator și nici nu are chef să facă asta pentru 1.500-2.000-2.500 de lei. Mai ales că posturile bune sunt luate de panarame care nu se știe oficial cum de au ajuns să fie ele angajate acolo. Și da, stai să te miri cum de au fost angajate, pentru că dacă te-ai gândi la ideea de Parlament, ai iluzia că acolo este crema cremelor, super-intelighenția de pe tot cuprinsul țării. Potrivit constatărilor mele empirice, experții parlamentari pe bune sunt o minoritate în rândul celor care viermuiesc prin Palatul Parlamentului și sunt non-parlamentari, non-tehnic, non-administrativ, non-pază. Se întâmplă pentru că la un asemenea hal de parlamentari, este de așteptat să aibă halal consilieri.

Revenind la colegul cu problema legată de carieră, el credea că ar câștiga tot atât cât o veveriță cu fustă scurtă, numai că toată treaba ar face-o el, iar ea și-ar lua doar banii. I-am spus că este pe jumătate adevărat, adică el ar face treaba păsăricii, dar ea ar lua cam dublu față de el. De ce? Pentru că parlamentarul nu ar pune valoare pe munca lui și ar fi mai preocupat de a avea abonament la serviciile private ale divei porno, care numai consiliere parlamentară nu știe să facă. Și astfel, parlamentarul în cauză ajunge să plătească pe bani publici abonamentul său la o panaramă. Pentru că salariul ei este plătit din bani publici. Cam așa arată schema prin care unii dintre aleșii noștri își aranjează ploile. Nepotismul celor care își angajează soția, fratele, sora, fiica, fiul, ginerele, nora sau cuscrul de cumătru vitreg este întradevăr de blamat, dar pe cei care își angajează panarame cu care nu au relații de rudenie nu îi vede ANI. Deseori, nici soția. Niciodată, cetățenii din colegiul său.

Ele nu stau ascunse în birourile de circumscripție. Ok, poate sunt unele. Sau cel puțin, unii parlamentari mai deștepți, le ascund acolo. Dar nu trebuie pornit de la premisa că toți parlamentarii sunt deștepți. Ridicătorii de mână fără voce în plen și fără activitate legislativă, care doar semnează proiectele altora pot fi bănuiți de IQ scăzut. Sunt sute de parlamentari și pun un pariu cu banii pe masă că niciun cetățean român cu drept de vot nu îi știe pe de rost pe toți. Nici măcar 50. Eh, cei tăntălăi pe țin în parlament, cei mai răsăriți le ascund în circumscripție, iar cei isteți le ascund de tot, iar panaramele lor nu sunt văzute nicăieri. Uneori, nici măcar pe statul de plată al parlamentului.

Dar acum vorbim despre tăntălăi care își aduc panaramele în clădirea parlamentului. Le văd pe culoarele din parlament. Stau la o cafea, se plimbă, fumează, stau pe net și cam atât. Le place statutul de a lucra în cea mai mare clădire din Europa și a doua din lume după Pentagon. Spun acasă că s-au ajuns, lucrează acolo unde se dă ora exactă. Își pun cu mândrie poze pe facebook cu ecusoanele de carton pe care le țin pe parbriz, comentând că de acum nu mai stau la discuții în trafic. Așa cum am văzut recent un caz. Este doar vârful aisbergului. Păsărica plesnea de fericire că de la fâțâit fesele prin club a ajuns om serios. Păi, dacă se dădea un ordin ca toți oamenii serioși să fie împușcați, ea murea nevinovată. Nu este de râs. Este de plâns faptul că o mică-minusculă-micronică părticică din legislația statului român stă la un moment în mâna unei gagicuțe preocupată doar de cosmetice, haine și de ce mașină are pămpălăul care se dă cocoș în fața ei.
Cazul de săptămâna aceasta a "transpirat" în presă ca urmare a combinației unui El suficient de pămpălău încât s-o și angajeze în parlament și a unei Ea suficient de cretinuță încât să dea pe facebook poza și comentariul. Ca sfat pentru eventuale viitoare astfel de panarame ajunse în poziții similare: nu postați așa ceva pe facebook. Cu un comentariu arogant prin care vrei să marchezi în fața prostimii faptul că ai ajuns cineva nu faci decât să se mire lumea cum de ai ajuns acolo. Sau să fie invidioase alte panarame din lista ta de prieteni și să se oftice că ele încă o ard cu un cocalar de Constanța sau cu un interlop de Craiova și nu au prins un băiat valabil și la costum. Fără comentariul arogant, că iese rău! Sau, dacă tot pui poza cu ecusonul de parlament, las-o așa, fără comentarii flamboaiante. Pune un comentariu gen "la prima zi de muncă" sau ceva neutru. Sau ca să fii 100% safe, nu pune nicio postare. Toacă banii publici pe care îi iei nemeritat pe poșete și pantofi și fă-ți treaba la care te pricepi în timpul liber al tău și al parlamentarului. Adică, gătește, la asta mă refeream. Măcar nu găti la parlament, nu cere imperios să fii dusă într-un local de fițe de pămpălău înainte de a găti, că e țara plină de presă scandal. Nu fă crizulițe că vrei să gătești ceva la un hotel de 5*, că în București sunt doar câteva, nu suntem Paris sau New York și riscul ca aceiași paparazzi să vă pozeze sunt la fel de mari ca la Bamboo sau BOA. Nu fă scenete că vrei să te ducă la petreceri private la Chaboo sau Ambasad'Or, că acolo e o lume care îl cunoaște pe pămpălău și iese mai nasol pentru el. Zi mersi că nu ai rămas la counter, pe un scaun înalt unde încerci să evaluezi pămpălăii după cât de scumpă e cămașa, ca acum iPhone au toți zugravii și breloc de BMW la chei de Logan ai mai văzut. Pisi, ai trecut la nivelul următor, vezi-ți lungul nasului, gătește bine și nu uita că e țara plină de bucătărese.
Sfatul pentru deputați ar fi să își țină panaramele low-profile. Nu flendurate pe la parlament, că avem zicala românească "scroafa care s-a urcat în copac crede că poate să și zboare". Nu plasate la biroul din circumscripție, că dacă nu ai colegiul în București sau Ilfov, nu prea ajungi și păsărica zboară repede spre alte zări. Sau stă pe banii tăi bătrâni, iar tinerei care s-o distreze se găsesc repede, după zicala românească ce spune "când pisica nu-i acasă, joacă șoarecii pe masă". Ține-o ascunsă, să n-o știe nimeni, nici nevasta, nici presa, nici invidioșii de colegi de parlament. Nu e nimic mai penibil ca un zaharisit burtos cu părul alb să-și fugărească secretara prin birou. Sau la vârsta de aproape bunic să bați apropouri unor panarame aduse în parlament de colegii de mandat.
Am văzut siderat răspunsurile parlamentarului prin cu pisicuța în sac. A angajat-o pentru că era sociabilă, știa limbi străine și voia să îi facă PR. Trebuie să fie sociabilă, că altfel moare de foame și altă șansă în viață, sireaca, nu are. Deci, omul a fost sincer. Limbi străine știe orice panaramă de club, pentru că a învățat pe propria piele că românii sunt chitroși, deschid puțin punga și desfac larg prohabul. Străinii par mai cool că sunt mai altfel, deschid mai larg punga și mai puțin prohabul. Să îi facă PR?! Doamne, ce jos a decăzut meseria asta! Am văzut la viața mea multe fâțe care ajung piarizde și asta mă îngrijorează. Mă uit la multe comunicări publice și văd cât de gravă e situația. Adică, să iei o panaramă dintr-un club și să o pui să îți facă PR? Fără glumă, deși sintagma e generoasă din punct de vedere umoristic. Asta înseamnă că ai ales treaba care ți se pare foarte ușoară, pentru care nu trebuie pregătire, nu trebuie experiență și nu se vede dacă e făcută prost. Mi se pare jalnic. Sunt oameni care termină facultăți de Jurnalism, de Comunicare, Științe Politice și Administrative ca să facă bine comunicare politică și unui deputat anonim i se pare că orice panaramă de club poate face asta? E ceva defect în România.
Spun "deputat anonim" și nu spun degeaba. Din câte știu eu, deputatul Marius Manolache nu s-a remarcat prin nimic. Are o singură luare de cuvânt (adică depunerea jurământului), deci nu a avut nimic de zis după ziua 1 de parlament. Alegătorii din colegiul 4 din Mehedinți nu au nimic de zis. Are 25 de propuneri legislative inițiate, dintre care 4 ajunse legi. Îmi miroase a semnături puse pe legile altora, poate greșesc. Dar fiind de la PSD, partid mare cu mulți deputați, poți fi abordat de colegi de partid ce au nevoie de un număr mai mare de semnături pentru proiectul lor. Dai și tu cu pixul acolo și ți se contorizează la activitate. Mai știe cineva care este cel care chiar a scris legea? Nu prea. În grupurile de prietenie cu Finlanda și Ungaria, dar în CV-ul lui nu scrie dacă știe vreo limbă străină. Maghiara ar fi fost necesară în cazul de față. Alegi două țări fino-ugrice, trebuie să ai habar mai mult de "Nem ertek magyarul". Cluburi cu panarame există și în Budapesta și în Helsinki, e bine să știi unul-două, dar experiența de clubber tomnatic nu e suficientă. Vorbea Valeriu Zgonea despre diplomație parlamentară, iar Finlanda este una dintre țările care se opun intrării României în Schengen. Niște joc de glezne pe Finlanda, trebuia făcut. Dar nu ar fi primul parlamentar care dezamăgește. Nu m-ar mira ca singura chestie care va fi ținut minte Marius Manolache, din mandatul 2012-2016, va fi momentul cu panarama de parlament.
Înțeleg că mulți au ajuns deputați sau senatori că au avut tupeu. Au tupeu să spună că sunt imaculați ca lacrima, chiar dacă declară asta la ușa DNA-ului sau după o condamnare într-o primă instanță. Dar tupeul nu trebuie să țină prea mult, că apoi se întoarce ca un bumerang. Spunea Abraham Lincoln (pentru deputații low-IQ fac precizarea că nu mă refer la mașina Lincoln, ci la bărbosul de pe bancnota de 5 dolari, știu, prea mică pentru capacitățile voastre financiare), ca un sfat pentru politicieni: "Îi poți prosti pe unii mereu. Îi poți prosti pe toți uneori. Dar nu îi poți prosti pe toți mereu".

 

COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.