Operaţiune de amploare în Turcia. Peste 750 de persoane au fost ARESTATE

Autor: Cristian Gheorghe

Publicat: 06-02-2017

Actualizat: 06-02-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Forţele de securitate turce au arestat peste 750 de persoane suspectate de legături cu gruparea jihadistă Statul Islamic, în cea mai amplă operaţiune până la ora actuală împotriva acestei grupări în Turcia, potrivit AFP, care citează Anadolu, transmite şi agerpres.

Circa 450 de suspecţi au fost arestaţi în faza iniţială a acestei operaţiuni duminică, dar agenţia proguvernamentală a relatat luni că 763 de persoane au fost reţinute în total.

Citeşte şi: Franţa. ATACATORUL de la Luvru nu vrea să răspundă la întrebările anchetatorilor - FOTO

Potrivit Anadolu, operaţiunea a avut loc în 29 din cele 81 de provincii ale Turciei, iar în cadrul acesteia au fost confiscate documente, arme şi muniţie.

Aceste arestări intervin puţin peste o lună de la atacul soldat cu 39 de morţi de Revelion, când un bărbat înarmat a deschis focul într-un club de noapte din Istanbul.

Masacrul a fost primul atentat de anvergură revendicat de gruparea Statul Islamic în Turcia, deşi mai multe atentate anterioare fuseseră atribuite de Ankara acestei grupări jihadiste.

Autorităţile turce au lansat în ultimii ani numeroase operaţiuni împotriva suspecţilor legaţi de organizaţia Statul Islamic, dar aceasta este prima operaţiune de asemenea anvergură.

Direcţia Generală de Securitate, citată de Anadolu, a afirmat că Statul Islamic are în vedere o "acţiune senzaţională" în scopuri de propagandă în Turcia, cu ţinte potenţiale în mass-media. Agenţia de presă turcă nu a dat detalii suplimentare cu privire la acest subiect.

Citeşte şi: FĂRĂ explicaţii. NATO amână vizita ministrului român de externe

Presupusul autor al atacului de Anul Nou, Abdulgadir Masharipov, de naţionalitate uzbekă, a fost arestat la 16 ianuarie după vaste căutări.

Potrivit presei locale, el planifica, de asemenea, să atace emblematica piaţă Taksim, precum şi sediul ziarului de opoziţie Cumhuriyet.

Turcia a fost mult timp acuzată de aliaţii săi occidentali că nu depune eforturi suficiente împotriva Statului Islamic. O acuzaţie respinsă de Ankara, care susţine că ea a inclus gruparea jihadistă încă din 2013 pe lista organizaţiilor teroriste. De asemenea, ea a angajat în luna august o operaţiune militară în nordul Siriei împotriva militanţilor Statului Islamic şi a miliţiilor kurde, considerate drept teroriste de autorităţile turce.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri