Premium
În opinia jurnalistului Cristian Unteanu, ruşinea pentru România continuă luni, ora 19:00, în ultima sesiune plenară la Parlamentul European când se va dezbate din nou subiectul încălcării statului de drept.
Adevărul:
Ce urmează acum este foarte interesant deoarece, iată, suntem chiar la finele drumului şi care este oare ţara aleasă ca temă a dezbaterii despre încălcările statului de drept în ultima sesiune de plen care marchează finele actualei formule organizatorice a Parlamentului European deoarece de săptămâna viitoare începe campania pentru alegeri şi, evident, se închid porţile? Evident România, în logica jocurilor pe care ai noştri au ales să dorească să le dispreţuiască tocmai pentru că nu le-a fost dat niciodată să le acceseze.
Iar ca lucrurile să fie cât mai clare şi mai evidente pentru toţi partenerii europeni, dezbaterea aceasta de luni seară din PE este prefaţată de două evenimente politice semnificative ca semnal pentru viitorul imediat. Aşa cum se ştia de mai multe săptămâni, aşa cum se comunicase discret dar foarte ferm de consilierii politici ai grupurilor parlamentare şi ai preşedinţilor Partidului Socialist European şi ALDE, partidele lor membre din România (respectiv PSD şi ALDE-România) intraseră pe drumul care duce la excluderea lor din familiile politice europene, soarta lor urmând să fie decisă în această vară. Pe de o parte, răspuns în oglindă la decizia PPE privindu-l pe Viktor Orban şi FIDESZ, geniala găselniţă politică a „auto-suspendării“ pe o perioadă nedeterminată, adică până după alegeri. Socialiştii europeni „îngheaţă relaţiile“ cu PSD până la discuţia finală şi anunţă că nu mai apar public alături de aceştia, iar cei din ALDE dau publicităţii scrisoarea liderului lor Guy Verhofstadt care cere ca ALDE România să fie dat afară din structura europeană ale cărei valori nu le reprezintă.
De fapt, finalmente, asta este marea lovitură şi aici se vor înregistra consecinţele pe termen lung. Mai mult, deocamdată, nu se va întâmp,la nimic deoarece, tehnic, chiar dacă veţi auzi din nou o poziţie foarte dură a Comisiei Europene (prezentată pesemne de dl. Timmermans, dacă nu de comisarul Vera Jurova), nu se poate - şi nici nu este prevăzută – eventualitatea ca Parlamentul European să discute şi să pună la vot vreo Rezoluţie în care să se ceară sancţiuni pentru România, cu atât mai puţin să se solicite demararea procedurilor pentru invocarea art. 7. În principiu, n-ar mai fi timp pentru aşa ceva şi europarlamentarii ştiu foarte bine ce s-a întâmplat cu cererea lor precedentă în acest sen (privind Ungaria) nefinalizată nici acum de Comisie. Motivul este simplu: conform unei cutume foarte bine stabilite, niciuna dintre instituţii nu vrea să lase succesorilor moştenirea unui proces dificil, cu enorm de multe probleme, fie de-abia amorsat, fie cu propuneri legislative aflate undeva pe circuitul de vot şi care ar putea să fie retrimise la punctul de plecare. Asta nu înseamnă că, aşa cum am auzit, nu ar putea să apară o scrisoare comună a preşedinţilor grupurilor politice respective privitoare la România, aşa cum spun diverse surse.(Mai multe detalii AICI)
Ziarul Financiar:
Acum câteva săptămâni, The Wall Street Journal, cel mai important ziar de business din lume, deschidea prima pagină cu un subiect care la noi ar putea fi considerat de cancan: Jeff Bezos, principalul acţionar de la Amazon şi cel mai bogat om din lume, a fost „vândut” presei că are o amantă de către fratele amantei, care pentru 200.000 de dolari a dat unei publicaţii poze şi mesaje dintre cei doi.
A fost un story extraordinar, care ţi-a reţinut atenţia de la prima până la ultima propoziţie. O poveste în care descria cum Jeff Bezos se întâlnea cu amanta, cum foloseau hoteluri retrase şi camere separate, cum se fereau de toate privirile. Probabil că Jeff Bezos nu ar fi făcut anunţul că divorţează de soţia lui aşa intempestiv dacă nu ar fi fost vândut presei de către fratele amantei.
În aceeaşi ediţie a Wall street Journal, pe prima pagină în dreapta era un articol legat de un şef mare din industria de entertainment americană, care fusese prins în campania #MeToo” referitoare la hărţuirea sexuală. Un alt subiect de cancan.
The Wall Street Journal şi Financial Times, cele mai importante ziare de business din lume, nu ratează nicio ştire şi chiar vânează ştiri legate de ceea ce în România ar fi considerat cancan: scandalurile şi bârfele din marile companii legate de şefi, salariile directorilor care conduc companiile, corupţia din companiile private, modul cum folosesc directorii bunurile şi banii companiilor – tocmai Carlos Ghosn, fostul şef de la Renault, este acuzat că şi-a făcut nunta pe banii Renault, că avea la dispoziţie trei avioane private, că plătea studiile copiilor din banii grupului, sau că avea patru case în diferite oraşe ale lumii renovate şi plătite de companiile pe care le conducea –, de luptele interne între directori, de luptele între acţionari (un mare fond de investiţii, Elliott, care este principalul acţionar de la Fondul Proprietatea, urmărea directorii companiilor pe care le viza pentru a-i ameninţa ulterior) etc.
Toată presa de business urmăreşte şi caută să scrie despre salariile marilor directori din marile companii: nu salariul în sine este o problemă, ci corelaţia lui cu performanţa companiei, adică acţionarii trebuie să ştie pe cine dau banii şi de ce. În ultimii ani, presa de business urmăreşte tot mai mult cazurile de corupţie din companii, aşa cum există în companiile de stat.(Mai multe detalii AICI)RFI:
Susan MacManus este profesoară emerită la Universitatea Floridei de Sud, unde a predat politologie vreme de peste trei decenii. "Cel mai citat analist politic din Florida", ea publică în cele mai prestigioase publicățîi americane și este invitată pe platourile posturilor de televiziune locale și naționale pentru a oferi comentariile precise, documentate, de politică generală și electorală pentru care este cunoscută. Susan MacManus a analizat ultimele șase cicluri electorale pentru postul de televiziune NewsChannel 8--Tampa afiliat rețelei NBC, și a co-editat, începînd din 2008, seria de volume privind istoria și politică statală publicată la Editura Universitară a Floridei.
Maratonul electoral prezidențial a pornit, Florida fiind iar în centrul atenției și eforturilor concurenților. La Republicani Trump aleargă de unul singur, deși la mare distanță face pași timizi, de încălzire, un fost guvernator de Massachussetts, William Weld, la Democrați plutonul e numeros și pestriț, vreo 18 oficial pînă acum, cu încă vreo doi-trei, și nu dintre cei minori, în continuare pe tușa gata să între în cursa. Florida are o pondere considerabilă în Colegiul Electoral care desemnează președintele, 29 de voturi, de la opt la sfîrșitul celui de-al doilea Război Mondial, și produce cu regularitate rezultate foarte strînse. Să ne amintim de anul 2000, cînd Florida a tranșat, la diferența de cîteva sute de buletine, dispută dintre Al Gore și Bush Jr., de 2012, cînd Obama dispunea de Mitt Romney cu mai puțîn de un procent, și de 2016, cînd Trump și Hillary Clinton terminau la o distanță sub 1,2%.
Susan MacManus: O vorba din bătrîni spune că politică floridiana e importată din toată America și din lumea largă. Suntem un melanj demografic născut din explozia de populație a ultimelor patru-cinci decenii. Lumea e atrasă de o mulțime de lucruri, soare, impozite mici, natură frumoasă.
Rep.: În 2016 Trump repurteaza o victorie pe muchie de cuțit în acest paradis al diversitățîi care, în ciclurile 2008 și 2012 îl plebiscitase pe Obama. Ce explică această dramatică reorientare a opțiunilor, în ce a constat atractivitatea lui Trump?
Susan MacManus: S-a înfățișat drept anti-sistem. Mulți votanți Republicani din clasele inferioare și mijlocii se săturaseră de candidați ce se dau moderați dar nu fac nimic pentru ameliorarea situației celor cu venituri reduse. Îmi explică un votant de acest tip că pentru floridianul mediu Washington-ul n-a făcut practic nimic. Trump a fost propulsat și de resentimentul acestor clase de alegători pentru imigranți și asistatii sociali permanenți. Trump le-a spus acestor oameni care abia se mențîn pe linia de plutire lucruri care le-au mers la suflet. Asta e o bună parte a explicăției: Trump a fost plebiscitat de americani care inghitisera destul de la Washington-ul care-i doar vorbe, de la candidațîi tradiționali de ambe partide care-i uită pe cei care i-au votat. Astea fiind spuse, Trump a cîștigat la limita, în jur de 1%, într-un stat, Florida, unde totul depinde de prezența la urne. Democrațîi au recunoscut, după ce au pierdut anul trecut atît pentru Senat cît și pentru postul de guvernator, că n-au prea fost la înălțime în ce privește mobilizarea sprijinitorilor, nici în rîndul negrilor--baza solidă de sprijin pentru Democrați--nici al hispano-americanilor care pot înclină balanță. Sub conducerea lui Andrew Gillum, perdant anul trecut în cursa pentru guvernator la mai puțîn de o jumătate de procent, Democrațîi au demarat recent o masivă campanie de înscriere la vot. Obiectivul este să-i ajungă din urmă pe Republicani în privința mobilizării suporterilor. (Mai multe detalii AICI)
