Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Pactul Theresei May cu Uniunea Europeană

rfi.fr
Brexit

Comisia Europeană a recomandat ca negocierile cu Marea Britanie privind Brexitul să treacă în faza a doua, cea în care se discută efectiv noua relație dintre dintre cele două entități. Comisia consideră că s-au făcut suficiente progrese în privința principalelor trei obstacole. Asta nu înseamnă că obstacolele au fost depășite ci doar că, diplomatic, s-a considerat că ele pot fi depășite și, ca atare, merită continuată discuția. Anunțul vine înainte de ultimul termen dat Theresei May și se pare că unele concesii tactice au fost făcute de Uniune în favoarea Marii Britanii. Dar peisajul este mai complicat.

În problema plăților pe care marea Britanie va continua să le facă către Uniune, s-a agreat că obligațiile asumate de EU28 vor fi menținute și susținute financiar de EU28, chiar dacă că Uniunea va rămâne în 27 de membri. Aici victoria incontestabilă este a Uniunii.

Citiți și: Brexit: Cedările strategice ale Marii Britanii

În problema jurisdicției Curții de Justiție a UE asupra statutului cetățenilor europeni rămași în Marea Britanie după Brexit, părțile au agreat că aceasta nu va depăși opt ani de zile timp în care este de așteptat ca vasta majoritate a cazurilor litigioase să fie rezolvate. Cine câștigă și cine pierde aici este o chestiune de perspectivă. Negociatorii Uniunii ceruseră inițial ca această jurisdicție să se întindă indefinit. Theresa May a obținut să dureze doar opt ani ceea ce, pe undeva, poate fi considerată o victorie personală. Pe de altă parte, însuși faptul că CJUE va continua să ghideze justiția britanică inclusiv după ce țara va fi redevenit „suverană” arată raportul real de putere dintre cele două părți. Dacă punem la socoteală și negocierile pre-Brexit, care vor depăși cu siguranță cei doi ani alocați, vorbim de aproape un deceniu și jumătate în care CJUE va fi arbitrul suprem în privința cetățenilor europeni aflați pe solul Majestății Sale Regina.

În sfârșit, rămâne problema statutului Irlandei de Nord. Care este și cea mai spinoasă. Raportul comun privind negocierile vorbește aici de ... respect. Cuvântul este atât de des repetat că pentru o clipă poți avea impresia că citești o pagină din scenariul filmului Nașul. Dincolo de respect, Marea Britanie menține toate angajamentele. Și față de irlandezi (lipsa unei „granițe dure”) și față de cetățenii britanici (lipsa unei granițe interne). Desigur, Marea Britanie va părăsi piața comună. Dar, într-un limbaj agreat de Republica Irlanda, se obligă ca, dacă nu găsește altă soluție, să preia și mențină în Irlanda de Nord acele reglementări necesare colaborării în cadrul insulei.

Deci vom avea două piețe distincte dar, în mod misterios, Irlanda de Nord va continua să facă parte din amândouă. Logic, un asemenea aranjament nu poate exista. Diplomatic, Marea Britanie va căuta să găsească un limbaj care măcar să pară că respectă regulile. Dacă, ipotetic, acest limbaj va fi găsit UE ar putea agrea propunerile britanice, atâta vreme câăt costurile acestei construcții sunt decontate preponderent sau exclusiv de către partea britanică.

Și astfel se încheie faza întâi de negocieri, fără să se încheie cu adevărat. Urmează faza a doua, despre care toată lumea crede că va fi chiar mai complicată. Altfel spus, după faza care nu a putut fi rezolvată urmează una chiar mai dificilă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.