Premium
Presa internațională a scris pe larg despre intenția Marii Britanii de a plăti integral obligațiile invocate de Uniunea Europeană. Dar Londra mai are de muncit până va mulțumi Bruxelles-ul.
Se pare că s-ar fi ajuns aproape de un acord în privința spinosului subiect al „plății de divorț” cerute de Europa cu ocazia plecării Marii Britanii. Suma - mai precis sumele pentru că nu există o valoare oficială - reprezintă obligațiile pe care britanicii și le-au asumat în timp de la contribuții a buget până la pensii ale funcționarilor europeni. Deși Marea Britanie se lipsește de beneficiile aferente participării la Uniune, negociatori europeni insistă că aceasta este problema lor și că nu se pune problema să fie scutiți și de la obligațiile de plată deja asumate. Ca să fie clar înțeleși, oficialii europeni au refuzat orice discuții substanțiale în privința vioarelor relații comerciale până la rezolvarea acestui punct.
Abia acum, după un an de la declanșarea oficială a Brexitului, acest prim punct pare să se îndrepte spre rezolvare. Conform surselor europene (destul de locvace) citate de presa internațională, Marea Britanie ar fi acceptat plata graduală a tuturor acestor sume, estimate de urca (teoretic) până la 100 miliarde de euro. În realitate, luând în calcul unele proiecții economice și anumite drepturi e care Marea Britanie le poate invoca în schimbul acestor bani, suma mai rezonabilă se vehiculează a fi în jur de jumătate.
Cât anume va anunța Londra, rămâne de văzut. Europenii au dat semnale că, dacă se ia un angajament pe formulele de plată, ei sunt de acord ca Marea Britanie să prezinte ce estimări dorește. Teresa May, premierul britanic, se află într-o poziție delicată. Campania pentru Brexit a fost câștigată pe ideea că Marea Britanie trebuie să stopeze plățile către Europa. May a amânat decizia cât s-a putut dar într-un final trebuie să iasă și să spună că plățile vor continua, beneficiile care însoțeau aceste plăți vor cam dispărea, dar Marea Britanie va continua Brexitul către un viitor luminos neprecizat.
Momentul este delicat din punct de vedere politic. De câteva luni pare să se fi consolidat în majoritatea populației, conform sondajelor, un anume regret în privința ieșirii din UE. Asta nu înseamnă că britanicii vor să dea înapoi. Odată pornit procesul, ei preferă să îl vadă dus la capăt. Dar cât va rezista această dorință a lor în fața unei economii stagnante și a scăderii puterii de cumpărare? Mai ales că Uniunea spune pe toate canalele că Marea Britanie nu va primi tratamentul privilegiat pe care îl dorește.
Ce urmează
Să nu credem că odată rezolvată partea financiară, Teresa May a rezolvat obstacolele majore. Nici pe departe.
Înainte de a purta discuțiile comerciale, Uniunea Europeană impune rezolvarea a încă două probleme. Una este statutul cetățenilor europeni în Marea Britanie. Printre altele, UE dorește că drepturile acestora să poată fi în continuare apărate în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene. Mulți britanici din tabăra Brexit văd asta ca un atentat la suveranitatea națională. Cealaltă este statutul graniței dintre Irlanda de Nord (provincie britanică) și Republica Irlanda. Apartenența celor două state la UE a permis ca granița să fie mai mult nominală, irlandezii circulând liber într-o direcție sau alta. Separarea britanicilor de Uniune face această situație imposibilă pe viitor.
Prima problemă, cea a situației europenilor din Marea Britanie pare să fie și ea în curs de rezolvare. Deși nu știm detalii, putem presupune că și aici UE va avea câștig de cauză. Dar problema graniței irlandeze este mai spinoasă pentru că nu ține neapărat de voința politică. Marea Britanie cere separarea de UE, ceea ce înseamnă graniță comercială puternică. Aceeași Mare Britanie a agreat însă cu Irlanda circulația absolut liberă a persoanelor. Ori, în viața de zi-cu-zi nu este mereu ușor să separi cele două categorii. Republica Irlanda a declarat deja că problema este una a britanicilor: ei vor să iasă, ei să găsească o soluție.
(O rezolvare posibilă este păstrarea Marii Britanii într-o formă de uniune vamală cu UE, dar asta în linii mari lipsește Brexit-ul de conținut.)
Dacă aceste probleme sunt rezolvate se pot discuta, vreme de un an, acordurile comerciale. Se pare că asupra celor trei puncte de mai sus Marea Britanie va anunța concesiile numai ca principiu și hotărârea finală va fi luată numai dacă se ajunge la un acord comercial. În teorie, asta este ce doresc să audă alegătorii și contribuabilii britanici. În practică, economia britanică va fi probabil prea fragilă în momentul semnării pentru ca guvernul insular să își flexeze mușchii.
Oricum, un an de zile este insuficient pentru negocierea noului acord comercial. Cel mai probabil Marea Britanie va cere o perioadă de tranziție în care va continua să își asume obligațiile de membru.
Cât va dura tranziția? Deja nu se mai poate ști.
