Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Palatul Culturii din Târgu Mureș va găzdui primul bal cu specific vienez la 104 ani de existență

agerpres.ro
palatul culturii targu mures

După 104 de ani de la construirea Palatului Culturii din Târgu Mureș, acest edificiu va găzdui în toamnă primul bal cu specific vienez din istoria orașului, 'Balul Palatului', o inițiativă a Asociației Mercur, în parteneriat cu Muzeul Județean Mureș, Filarmonica de Stat Târgu Mureș și Clubul Sportiv Dance Art, potrivit AGERPRES.

'Evenimentul este programat să se desfășoare în data de 7 noiembrie 2017, în Sala Mare a Palatului Culturii din Târgu Mureș. Pentru prima dată, Sala Mare a Palatului Culturii din Târgu Mureș se transformă într-un uriaș ring de dans de gală. Noutatea absolută a evenimentului este reprezentată de interacțiunea pe care publicul prezent o va avea cu orchestra Filarmonicii Târgu Mureș. "Balul Palatului" va cuprinde, printre altele, recitaluri ale unor artiști recunoscuți ai muzicii clasice, demonstrații de dansuri de societate, parade ale costumelor. Participanții la Balul Palatului vor avea ocazia să urmărească un spectacol unic și să fie parte din eveniment. Îi vom invita la dans pe acordurile Filarmonicii din Târgu Mureș, iar holul Palatului Culturii, balcoanele și lojele Sălii Mari vor fi gazdele perfecte pentru socializare și pentru a admira un spectacol ce se dorește a reînvia strălucirea evenimentelor de acest gen, de altă dată', a declarat, joi, într-o conferință de presă, Cristina Manoilă, organizator principal.

Potrivit acesteia, prima ediție a 'Balului Palatului' va fi organizată în condiții asemănătoare cu evenimente tradiționale de același gen din Europa și va îmbina dansul, muzica clasică, arhitectura și actele de caritate.

'Balul Palatului va respecta programul unor manifestări artistice de anvergură din țări cu tradiție și va cuprinde suite de dansuri prezentate de cupluri de debutanți, adulți și copii. Vor fi interpretate celebrele dansuri vals vienez, vals lent, polka și cadril. Gazda evenimentului este cunoscutul om de media, Virgil Ianțu (...) Pentru prima dată, la Târgu Mureș, Balul Palatului oferă posibilitatea celor prezenți să urmeze tradiționalul îndemn "alles walzer!", în superba sală a Palatului Culturii', a spus Cristina Manoilă.

Citeşte şi: Rămășițele pământești ale lui Salvador Dalí vor fi exhumate pentru teste ADN

Aceasta a precizat că biletele de intrare la bal vor costa între 250 și 310 lei în luna august și ulterior 350 de lei, o parte a încasărilor urmând să fie donată Muzeului Județean Mureș.

Directorul Muzeului Județean Mureș, Soos Zoltan, a arătat că Palatul Culturii din Târgu Mureș, construit în perioada 1911-1913, are o arhitectură unică în țară.

Balul Palatului va avea și un rol caritabil, pe lângă aspectul monden. Soos a precizat că o parte dintre încasările de la bal vor ajunge la Muzeul Județean Mureș, pentru completarea fondurilor alocate de Consiliul Județean Mureș pentru achiziționarea unor obiecte de patrimoniu foarte valoroase.

Directorul Filarmonicii de Stat din Târgu Mureș, Vasile Cazan, a declarat că la acest bal vor veni nume importante ale muzicii clasice românești, cum ar fi soprana Irina Iordăchescu, tenorul Cătălin Vasiliu, Corul și Orchestra Filarmonicii din Târgu Mureș, sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin.

La "Balul Palatului" sunt invitați renumiți dansatori sportivi profesioniști din județul Mureș din cadrul Clubului Sportiv Dance Art, între care se vor afla și campionii mondiali Cristina Tătar și Paul Moldovan. Coregrafii programului Balului Palatului vor fi instructorii campionilor mondiali Katalin și Marton Janos Somodi, de la Clubul Sportiv Dance Art, care vor lansa un program de inițiere a participanților la bal în tainele valsului și ale tangoului.

Citeşte şi: Lumea culturală franceză, în doliu. Un mare academician a murit la 85 de ani

Pentru acest prim "Bal al Palatului", organizatorii au impus și două coduri vestimentare: White tie (ținuta domnilor: frac negru, pantaloni negri, pantofi negri, papion alb, vestă albă și cămașă albă cu guler papillon, ținuta doamnelor — rochie de seară lungă până la podea) și Black tie (ținuta domnilor: smoching negru, pantaloni negri, pantofi negri, papion negru și cămașă albă cu guler papillon, ținuta doamnelor—rochie de seară lungă până la podea).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.