Doi copii care se jucau în apă la mile distanţă unul de celălalt pe plaja de pe Fire Island din statul New York au suferit răni la nivelul picioarelor care indică un posibil atac al unui rechin, primul incident de acest fel din statul New York în ultimii 70 de ani, precizează Reuters, conform agerpres.
Victimele, o fată de 12 ani şi un băiat de 13, au fost externaţi după ce li s-a acordat asistenţă medicală de urgenţă, ambii având un prognostic favorabil.
Din rana băiatului a fost extras un corp asemănător unui dinte de rechin, care va fi analizat pentru a se stabili cărei specii îi aparţine. Incidentul a avut loc în oraşul Islip, potrivit autorităţilor.
Fata, pe nume Lola Pollina, a povestit în cadrul unei conferinţe de presă la care a luat parte împreună cu părinţii, că se afla în apă până la brâu pe plaja Sailors Haven din Brookhaven, la 3 kilometri distanţă faţă de Islip, când a fost muşcată.
''Am văzut ceva lângă mine, după care am simţit durere, m-am uitat şi am văzut o înotătoare'', a spus fata. Rechinul pe care l-a văzut ar avea între 91 şi 122 de centimetri lungime.
Atacuri ale rechinilor împotriva oamenilor se produc foarte rar în apele din Fire Island, la est de oraşul New York, sau în alte locuri din stat, potrivit lui Ian Levine, conducătorul Ocean Beach Fire Department.
Doar zece cazuri de oameni muşcaţi de rechini au fost înregistrate în statul New York, cel mai recent în 1948, a declarat Levine pentru Reuters telefonic, citând date furnizate de autorităţile din Islip.
Niciunul dintre cele două incidente nu au fost confirmate ca fiind atacuri ale rechinilor, dar Levine a adăugat ''Dintele pe care l-am extras din piciorul băiatului seamănă cu cel al unui rechin''.
Plajele din Fire Island au fost închise pe o perioadă nedeterminată, a spus purtătoarea de cuvânt a National Park Service, Elizabeth Rogers.
Într-un incident separat, un rechin-tigru de 2,2 metri lungime a fost prins de un pescar din Kismet, o plajă situată la 3,2 km de Islip, a mai spus Levine, precizând că nu crede că rechinul implicat în incidentul de miercuri să fi fost atât de mare.
Panică pe plajele din statul New York. Primele atacuri ale rechinilor din ultimii 70 de ani
București
4°C
Articole Similare

6
Iranul neagă minarea Strâmtorii Ormuz - Unele nave au primit permisiunea de a trece prin strâmtoare
6

489
China intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Să se apese butonul de pauză”
489

43
Preşedintele naţionalist al Poloniei se opune prin veto programului european de finanţare SAFE
43

2.465
Iranul lansează o nouă amenințare dură: „Orientului Mijlociu o să fie aruncat în beznă în mai puţin de o jumătate de oră”
2.465

3.404
VIDEO E nebunie în Orientul Mijlociu: Hezbollah a lansat cea mai mare ofensivă împotriva Israelului / Au tras cu sute de proiectile și drone
3.404

2.779
Răsturnare totală de situație: văduva lui Ali Khamenei este în viață
2.779

80
Se pregătește vizita lui Trump la Beijing - Întâlnire crucială la Paris
80

4.593
Gardienii Revoluției din Iran execută cel mai dur ordin dat de noul lider suprem: „Aplicăm cele mai dure lovituri”
4.593

91
Război în Iran: Circa 47.000 de americani s-au întors din Orientul Mijlociu
91

3.223
Război în Orientul Mijlociu - SUA mută echipamente militare din Europa
3.223

123
Cheltuieli militare - Cehia intră pe lista neagră a lui Trump
123

1.717
Alertă în Mediterana - Un transportator rusesc de GNL, în derivă în largul costelor Maltei
1.717

5.167
Viața lui Maduro după gratii - Urlă noaptea: „Sunt președintele Venezuelei! Spuneți țării mele că m-au răpit și că ne maltratează aici!”
5.167

















Comentează