Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Parlamentul European a adoptat reguli comune simplificate de finanţare a regiunilor

parlamentul european

Parlamentul European (PE) a adoptat reguli comune simplificate de finanţare a regiunilor (2021-2027) şi s-a opus suspendării finanţării în funcţie de îndeplinirea obiectivelor economice naţionale, informează un comunicat de presă al instituţiei, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Dezvăluiri șocante în cazul falsului medic ginecolog. Ce a ieșit la iveală

Noile reguli au fost adoptate în sesiunea plenară de miercuri cu 460 voturi pentru, 170 împotriva şi 47 abţineri. Aceste norme generale de finanţare UE aplicate cheltuielilor regionale, sociale şi de coeziune pentru perioada 2021-2027 sunt esenţiale pentru continuarea investiţiilor în regiuni şi comunităţi, cu un sprijin întărit pentru regiunile mai puţin dezvoltate.

"Deputaţii susţin puternic menţinerea actualului nivel de finanţare de 378,1 miliarde de euro (la nivelul anului 2018) şi pentru perioada 2021-2027. Regiunile mai puţin dezvoltate vor beneficia în continuare de sprijin UE substanţial de până la un nivel de cofinanţare de 85% (faţă de propunerea Comisiei de 70%) şi de 61,6% din totalul fondurilor de dezvoltare regională, social şi de coeziune. Rata de finanţare pentru regiuni în tranziţie şi cele mai dezvoltate a fost de asemenea mărită la 65% şi respectiv 50%. 1,6 miliarde de euro (0,4%) trebuie puse deoparte pentru regiunile de la periferie", se menţionează în comunicat.

Regulile comune au acum legături mai strânse cu obiectivele generale ale politicilor UE, cum ar fi: stimularea competitivităţii şi întreprinderilor mici şi mijlocii; acordarea priorităţii măsurilor de eficienţă în domeniile furnizării şi cererii de energie; protejarea şi îmbunătăţirea calităţii mediului şi lupta împotriva schimbărilor climatice; promovarea mobilităţii inteligente şi sustenabile; respectarea drepturilor fundamentale, a egalităţii de gen şi prevenirea discriminării.

"Parlamentul susţine puternic principiile de simplificare şi implicare a tuturor partenerilor fondurilor europene de coeziune prin intermediul acordurilor de parteneriat. În schimb, asocierea fondurilor europene regionale cu obiectivele macroeconomice, după cum propune Comisia, ar fi însemnat pedepsirea pe nedrept a autorităţilor regionale pentru decizii luate de guvernele naţionale. Parlamentul a respins prin urmare aceste prevederi", a declarat co-raportorul Constanze Krehl (S&D, Germania).

La rândul său, co-raportorul Andrej Novakov (EPP, Bulgaria) a subliniat că "toată lumea beneficiază de politica europeană de coeziune, pentru că aceasta ne uneşte pe toţi. Există o singură categorie de cetăţeni europeni: cei care câştiga net de pe urma acestei politici. Suntem foarte bucuroşi că am reuşit să ne încadrăm munca legislativă într-un interval atât de scurt şi suntem gata acum să începem imediat negocierile cu Consiliul".

Regulile comune se vor aplica Fondului pentru dezvoltare regionala, Fondului social (EFS), Fondului de coeziune, Fondului pentru pescuit şi afaceri maritime şi vor conţine reguli de finanţare pentru Fondul pentru azil şi migraţie, Fondul pentru securitate internă şi Instrumentul pentru gestionarea frontierelor şi vize în perioada 2021-2027. Toate aceste fonduri însumează aproape o treime din totalul bugetului UE.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.