Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Parlamentul European doreşte să consolideze uniunea europeană a sănătăţii

romania-alege.ro
Parlamentul European

Parlamentul European, reunit în sesiune plenară, a adoptat miercuri un raport prin care doreşte să consolideze uniunea europeană a sănătăţii şi capacitatea de redresare a sistemelor naţionale de sănătate în vederea provocărilor viitoare.

În ultimul an, Comisia specială privind pandemia de COVID-19 (COVI) a analizat impactul crizei, a evaluat eficacitatea măsurilor luate la nivelul Uniunii Europene şi la nivel naţional şi a formulat recomandări specifice pentru a aborda lacunele şi deficienţele constatate, potrivit Agerpres.

Parlamentul European a adoptat miercuri raportul cu 385 voturi pentru, 193 împotrivă şi 63 abţineri. Eurodeputaţii au prezentat o foaie de parcurs clară pentru acţiunile viitoare în patru domenii principale: sănătatea, democraţia şi drepturile fundamentale, impactul social şi economic şi răspunsul global la pandemie.

Printre principalele propuneri figurează întărirea autonomiei strategice a Uniunii Europene în domeniul medicamentelor, transparenţa activităţilor comune de achiziţii publice şi un control parlamentar mai puternic al legislaţiei de urgenţă, atât la nivelul UE, cât şi la nivel naţional.

În plus, eurodeputaţii solicită Uniunii Europene să folosească la maximum fondurile de redresare pentru a consolida piaţa unică şi doresc o mai bună coordonare la nivel mondial prin viitorul tratat internaţional privind pandemiile.

"Raportul COVI este un rezultat bazat pe dialog, consens şi rigoare. Răspunsul Uniunii la pandemie a fost exemplar în ceea ce priveşte securizarea vaccinurilor, fondurile NextGenerationEU şi pregătirea pentru viitoarele urgenţe sanitare. Trebuie să consolidăm şi mai bine Uniunea Europeană pentru a ne proteja lucrătorii din domeniul sănătăţii, pentru a ne asigura că nu neglijăm nicio boală şi pentru a-i ajuta pe cei mai vulnerabili din societate. Trebuie să stimulăm cercetarea, să luptăm împotriva ştirilor false şi a atacurilor cibernetice şi să creăm un sector farmaceutic competitiv, care să întărească autonomia strategică a Uniunii în domeniul sănătăţii", a declarat raportoarea COVI, eurodeputata spaniolă Dolors Montserrat (PPE).

Potrivit preşedintei COVI, eurodeputata socialistă belgiană Kathleen Van Brempt, ''a devenit clar că Europa are nevoie nu doar de instrumente pentru a elabora politici pe termen lung, cu obiective şi foi de parcurs clare, ci ea trebuie să fie pregătită şi să acţioneze rapid, eficient şi în interesul fiecărui european''.

''De asemenea, Uniunea trebuie să îşi evalueze cu rigoare rolul în contextul răspunsului mondial la pandemie şi trebuie să se implice mai mult ca oricând în cooperarea şi solidaritatea internaţională, în special cu partenerii din Sudul global. Comisia Europeană trebuie acum să decidă dacă să adopte recomandările noastre şi să prezinte propuneri pentru a construi o Uniune Europeană mai rezistentă la criză şi mai bine adaptată exigenţelor viitorului", a adăugat Kathleen Van Brempt.

În martie 2022, Parlamentul European a înfiinţat 'Comisia specială privind pandemia de COVID-19: învăţămintele desprinse şi recomandări pentru viitor' (COVI). Aceasta a evaluat nu doar impactul asupra sistemelor de sănătate şi a campaniei de vaccinare, ci şi impactul socio-economic mai larg, impactul asupra statului de drept şi democraţiei, precum şi răspunsul internaţional la pandemie. COVI a organizat un proces de consultare aprofundată prin intermediul unei serii de audieri publice şi misiuni la faţa locului, dar şi prin schimburi de opinii cu experţi, factori de decizie din instituţiile UE şi organizaţii internaţionale, epidemiologi, miniştri ai sănătăţii, companii farmaceutice, lucrători din domeniul sănătăţii şi cercetători.

Prin adoptarea acestui raport, eurodeputaţii răspund propunerilor cetăţenilor făcute în cadrul Conferinţei privind viitorul Europei în legătură cu consolidarea capacităţii de redresare a sistemelor de sănătate şi cu asigurarea accesului egal la sănătate pentru toţi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.