Parteneriatul strategic cu SUA, o abordare pragmatică

“Relaţiile SUA cu Europa…? Nu avem relaţii cu Europa. Avem relaţii cu România, cu Franţa dar nu există o Europă cu care să avem relaţii.” George Friedman fondator și CEO al companiei private de intelligence STRATFOR

Circulă pe internet o frântură dintr-o conferinţă de presă susţinută de preşedintele STRATFOR, George Friedman. Multi privitori s-au repezit să o califice drept devoalarea cinică a maşinaţiunilor SUA pentru viitorul Europei, în special pentru cel Est-European. O abordare minimalistă, puţin raţională şi cu mari lacune politice.

https://www.youtube.com/watch?v=I4-hSBRs4Qw&feature=youtu.be

Eu propun să vizionaţi acest spot cu mare grijă şi mare luciditate. Veţi observa cât de limpede, logic şi pragmatic îşi pun SUA problema următorilor 20 de ani în Europa. Vorbele lui Friedman trebuie bine cântărite şi ce importanţă dau statelor între Marea Neagră şi Baltică, greutatea care cade asupra României şi viziunea geo-strategică a zonei balcanice. Indicarea unei coaliţii germano-ruse drept marele inamic nu este nouă şi nici fantezistă. O spune Friedman în clar, pentru că între Europa şi SUA există un Ocean de străbătut. Ocean pe care-l controlează cu mare atenţie şi fără a se uita la eventualele cheltuieli adiacente. Poziţionată ca lider mondial, prea tânăr, poate, SUA vede cum creaţia politică pe care au susţinut-o cu mare tărie, Uniunea Europeană nu face faţă presiunilor politice, darămite celor frontaliere. Un exemplu poate fi chiar actuala criză a imigranţilor, gestionată cu viteza melcului, pe grade de specializare şi mai la coadă cu drepturile omului. Bătrânul Continent mai tărăgănează o chestiune care aduce nemulţumiri locale puternice: statutul de cetăţean European de rangul doi sau trei, vizibil după nivelul de trai, al câştigurilor lunare şi abordarea unor linii de favorizare care sunt de acum evidente. America nu poate îndrepta toate problemele UE si nici nu o interesează să tot intervină la infinit în nişte certuri anoste, cu rezolvări la mintea cocoşului, nu. SUA este cu precădere interesată în posibilitatea îndepărtării pe termen cât mai lung a unei posibile ameninţări globale. Din acest plan facem şi noi parte. Nu ştiu dacă e de bine, dar de data asta România chiar contează pe eşichierul politic European, poate mai mult ca Italia, Spania sau Portugalia.

Indiferent de situaţie, România va sta la masa negocierilor şi ar trebui să realizăm acest avantaj istoric şi să ne atragem toate beneficiile pe care le putem obţine din această poziţie.

Ţara nu poate rămâne la îndemâna unor cameleoni ai momentului. „Războiul” începe să devină vizibil.

Cu tigrii asiatici s-a cam terminat, de ce n-ar fi România următorul rai economic?