DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Patru care alegorice de la Carnavalul Florilor din Debrețin, la Oradea - FOTO

Zeci de orădeni au întâmpinat luni carele alegorice cu flori anunțate în cadrul Festivalului ''Carnavalul Florilor'' de la Debrețin, Ungaria. Din cele 14 care alegorice ce au defilat duminică în Debrețin, patru care alegorice au ajuns luni la Oradea, fiind așteptate cu nerăbdare de orădeni, care și-au făcut numeroase fotografii cu fiecare în parte.

content-image

Carul comun al celor două orașe înfrățite Oradea și Debrecen are ca simboluri îngerul, leul, cetatea și cartea, reprezentând astfel valorile comune ale celor două comunități: credința creștină, vitejia și cultura ca temelie a dezvoltării.

Citeşte şi: festivalul-plai_1214272.html">Ce superartiști cântă la Festivalul PLAI

Un alt car alegoric reprezintă la mari dimensiuni coroana Sfântului Ștefan lucrată în flori. Altul îl înfățișează pe păstor cu oițele sale — simbol al vieții pastorale și al împlinirii a 500 de ani de religie reformată. Ultimul car, realizat de un centru comercial, reprezintă imaginea a doi mamuți.

Carele, confecționate majoritar din flori naturale, au putut fi admirate începând cu ora 11 într-o parcare orădeană, urmând apoi un traseu central, însoțite de Ansamblul folcloric 'Bihorul' și prezentarea lor în Piața Unirii până la ora 18.30, când vor porni înapoi spre Debrecen.

Carnavalul Florilor din Debrețin este organizat de 48 de ani, iar în urma colaborării dintre administrațiile locale din Bihor și Hajdu-Bihar, unele dintre carele alegorice pot fi admirate din anul 2005 și în Oradea.

content-image

Evenimentul a fost marcat în premieră timp de două zile, duminică și luni, și în orașul de pe Crișul Repede prin două zile dedicate pâinii celei noi, sărbătoarea care a stat inițial la baza festivalului.

''Această sărbătoare era dedicată pâinii noi, deoarece pe timpuri, grâul se recolta la sfârșitul lunii iunie, în preajma sărbătorii Sfinților Petru și Pavel. La terminarea muncilor câmpului, care țineau aproximativ două săptămâni, fetele tinere împleteau coronițe de flori, dansau și mâncau din pâinea cea nouă, pâinea făcută din grâul nou, dar nu înainte ca aceasta să fie binecuvântată și sfințită de preoți'', a declarat Ștefan Habineac, din partea Asociației Sf. Ladislau, coorganizator.

Citeşte şi: Celebrităţi din showbiz, ultim omagiu pentru renumitul actor Jerry Lewis

Pentru a cinsti cum se cuvine această sărbătoare a recoltei, primăria orădeană și asociația au organizat duminică, în piața centrală, în prima zi a carnavalului, un târg de produse tradiționale, cu peste 30 de meșteri și artiști din Bihor și Satu Mare, dar și cu muzică și dansuri populare, spectacole, activități meșteșugărești și ateliere de creație pentru copii.

content-image

Organizatorii au feliat și oferit tuturor celor prezenți 250 kg de pâine proaspătă, în Piața Unirii. Orădenii și-au putut cumpăra apoi pâine de casă, brânzeturi, vinuri, boia de ardei dulce, săpunuri naturale ori bijuterii handmade.

Carnavalul Florilor a continuat luni cu târgul de produse tradiționale și cu parada celor patru care alegorice, care au sosit de la Debrecen în cursul nopții.

content-image

Organizatorul evenimentelor este Primăria Municipiului Oradea prin Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune, cu sprijinul Primăriei Debrecen, Compania Fonix (producătorul carelor alegorice) și Asociația Sfântul Ladislau.

Citeşte şi: Spectacole de teatru, concerte și expoziții la ediţia a VI-a a Festivalului 'Bucureștii lui Caragiale' .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.