Pictorul Viorel Mărginean a murit la vârsta de 89 de ani, anunţă Uniunea Artiştilor Plastici, într-o postare pe Facebook.
Pictorul Viorel Mărginean, membru de onoare al Academiei Române (2006), s-a născut la 12 decembrie 1933, la Cenade, judeţul Alba, conform Agerpres.
A absolvit Institutul de arte plastice "Nicolae Grigorescu"din Bucureşti (1959), debutând în 1958 la Expoziţia interregională de pictură, sculptură şi grafică din Bucureşti, sub pseudonimul de Gheorghe Sandu.
A participat la numeroase expoziţii personale şi de grup, la manifestări naţionale şi internaţionale, la saloane de grafică. În 1970 a primit o bursă de studii acordată de Departamentul de Stat al SUA, iar în 1982 o alta din partea statului italian.
Din 1961 este membru al Uniunii Artiştilor Plastici, unde a îndeplinit timp de 15 ani funcţia de secretar şi respectiv vicepreşedinte.
A fost director al Muzeului Naţional de Artă al României în perioada 1994-1995 şi a ocupat funcţia de ministru al Culturii (5 mai 1995-23 august 1996).
Alături de alţi artişti plastici, a participat la cea de-a cincea ediţie a Salonului Internaţional de Artă "Temeiuri" (Bucureşti, 2014), la o expoziţie în foaierul "Sălii Pictura" a Teatrului Naţional "I.L. Caragiale" (2015), la expoziţia de pictură intitulată "O teofanie în piatră şi în duh. Să reînviem mănăstirea ortodoxă românească de la Iordan" (Muzeul Naţional al Ţăranului Român, 2017), la expoziţia "Bucureşti - de la urbea patriarhală la capitala marilor înfăptuiri" (Palatul Şuţu, 2017), precum şi la cea de-a XI-a ediţie a Bienalei Internaţionale de Artă "Ion Andreescu" (Buzău, 2018).
A fost onorat cu premii şi medalii: Ordinul 'Meritul cultural' (1968), Marele premiu şi Diploma de onoare la Trienala Internaţională de Pictură de la Sofia (1979), Marele premiu internaţional "Triomfo 81" acordat de Sindicatul liber italian al artiştilor profesionişti şi Premiul "Omagiu lui Picasso", acordat de Centrul Cultural "Caravaggio" din Roma în 1981, Marele premiu al UAP (1984), Diploma de Onoare a Academiei Europene de Arte (1995), Premiul Academiei Internaţionale "Mihai Eminescu" (1996).
Membru al Academiei Europene de Ştiinţe, Literatură şi Artă din Paris, din 1980, şi al Academiei Internaţionale de Artă Modernă din Roma (1999).
În noiembrie 2003 a fost decorat cu Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în Grad de Cavaler. Din anul 2006 este membru de onoare al Academiei Române.
S-a numărat, totodată, printre personalităţi culturale ajunse la senectute care au fost omagiate la 15 ianuarie 2018 la Ateneul Român, cu ocazia Zilei Culturii Naţionale.
Pictorul Viorel Mărginean s-a stins din viață la vârsta de 89 de ani
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

9
Violonistul Liviu Prunaru aduce muzica clasică în România prin turneul 'Concertmaestro'
9

29
La mai puțin de un an după reabilitare, Cetatea Poienari are nevoie din nou de reparații
29

38
Teatrelli spune 'nu' comasării culturale: Anulează spectacole pentru a atrage atenția asupra planului primarului general
38

34
Decizie surprinzătoare la BBC: Prezentatorul Scott Mills a fost concediat
34

28
Beach, Please! lansează o campanie de bilete cu reduceri de până la 50%
28

16
Papa Leon va purta crucea creştină în procesiunea 'Via Crucis' în Vinerea Mare
16

13
Corul Național de Cameră Madrigal va susține programe muzicale în șapte spitale din București
13

21
Sony anunță oprirea temporară a comenzilor pentru cardurile de memorie
21

13
Jon Hamm anunță noul sezon 'Your Friends and Neighbors': Se concentrează pe gestionarea consecinţelor
13

21
Artemis 2: Mai departe şi mai rapid, 6 premiere ale misiunii NASA în jurul Lunii
21

26
Airbnb extinde serviciile și lansează preluări private cu mașina în peste 125 de orașe
26

71
Balena eşuată pe coasta Mării Baltice s-a eliberat
71

45
Misiunea lunară Artemis 2: Numărătoarea inversă a fost iniţiată în mod oficial
45
















Comentează