Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ploile abundente din Bistriţa-Năsăud au produs alunecări de teren; gospodării în pericol şi un drum judeţean acoperit de aluviuni

monitorulcj.ro
ploi torentiale

Ploile abundente din cursul zilei de luni şi de la sfârşitul săptămânii trecute au produs alunecări de teren în trei zone din judeţul Bistriţa-Năsăud, mai multe gospodării fiind în pericol, iar un drum judeţean fiind blocat de aluviuni, anunță AGERPRES.

Au fost afectate comuna Zagra, aflată la poalele Munţilor Ţibleş, comuna Parva şi oraşul Sângeorz-Băi, de la baza Munţilor Rodnei.

Două case din satul Aluniş, comuna Zagra, sunt în pericol după ce dealul pe care sunt situate a început să o ia la vale începând de vineri.

Primarul comunei Zagra, Nicolae Buşcoi, a declarat pentru AGERPRES că a solicitat luni Instituţiei Prefectului Bistriţa-Năsăud şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă să trimită experţi care să evalueze gravitatea situaţiei.

"Alunecarea de teren a început vineri, 5 februarie. A acoperit drumul, o stradă din Aluniş, pe acela l-am deblocat, să poată circula oamenii. Problema este că, de unde a venit, sunt case exact deasupra şi lângă mai este o casă. Deci sunt două gospodării şi mai este una, mai în dreapta, care nu e în pericol, dar aceste două case sunt în pericol. Curtea unei case s-a dus de tot, să sperăm că nu mai pleacă, dar plouă întruna şi acum. În casa care este în cel mai mare pericol nu locuieşte nimeni, iar în cealaltă să sperăm că nu afectează. Oamenii aceia nici nu au unde să se ducă, oricum. Sunt oameni destul de în vârstă, undeva la 60-70 de ani. Am înţeles că o să vină mâine, poimâine o echipă de experţi de la Prefectură şi de la ISU, să vedem ce să facem acolo", a spus primarul.

Citește și: Florin Cîțu DĂ BOMBA! PRIMUL SPOR care li se va TĂIA bugetarilor: Am descoperit sporuri de care nu știam că există

Luni după-masă, aluviunile antrenate de torenţi au blocat o porţiune din DJ 172 B, pe raza comunei Parva, primăria intervenind cu utilaje pentru a curăţa carosabilul de mâl şi pietre.

Primarul comunei Parva, Ioan Strugari, a declarat că, până la căderea întunericului, s-a reuşit stabilizarea alunecării de teren şi deblocarea unui sens de mers, lucrările de intervenţie urmând să fie reluate marţi dimineaţă.

Tot în comuna Parva, s-au semnalat alunecări de teren în două zone, primarul menţionând că, dacă ploile nu vor înceta, cel puţin două-trei case vor fi în pericol din cauza acestora.

Alunecări de teren s-au produs şi la periferia oraşului Sângeorz-Băi, afectând câteva drumuri de acces.

"Au fost afectate drumuri de acces către câteva străzi lăturalnice, în zona limitrofă a oraşului. Şi pe Cormaia sunt ceva probleme, s-au luat măsuri şi pe drumul de acces către casele din câmp. Este vorba despre aluviuni. Nu sunt gospodării în pericol", a precizat primarul din Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău, pentru AGERPRES.

În toate cele trei unităţi administrativ-teritoriale afectate de alunecările de teren, primăriile au intervenit cu utilajele proprii şi cu serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.