DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Preotul Constantin Necula: Teama generației mele - să nu se asemănăm cu cei care ne-au smintit tinerețile înainte de 1989

doxologia.ro
constantin necula

Preotul Constantin Necula vorbește într-un editorial că teama generației sale a fost și va rămâne „să nu ne asemănăm cu cei care ne-au smintit tinerețile” și că cei crescuți înainte de 1989 seamănă cu apostolul Toma.

„Îndată după Înviere Domnul se milostivește să ni se arate. Ce sens ar fi avut altfel Învierea Lui, dacă nu ar fi fost dovedită prin ea însăși. Se arată, se descoperă, se propune vederii... Suntem în seara Învierii când Domnul se arată Ucenicilor strânși și de frica iudeilor în Foișorul din coasta Muntelui Sion. Le dăruiește pacea și siguranța încrederii că este El. Sau, mai corect, că El este Cel ce Este. Toma lipsește. Nu știm motivul, dar nu e acolo. În istoria Bisericii unii dintre exegeți spun că Toma se numea Geamănul pentru că semăna strașnic cu Hristos Domnul. E explicabilă rezerva întârzierii lui. Poate că așa se explică și nevoia lui de dovadă. În fond, trupește, rănile Patimilor erau diferența majoră dintre ei. Omul-Toma și Omul-Dumnezeu semănau poate, în trupul omenesc (Hristos fiind însă fără de păcat), dar diferențele deveniseră de-acum majore. Hristos purta semnele Pătimirii pe Trupul Înviat, ultima atingere a oamenilor de Dumnezeu. Deloc prietenească. Fundamental ucigătoare. Toma pare năucit de veste. Iese din năuceală printr-un act de cunoaștere. Vrea să atingă și, vorba Poetului, să strige: Este! Prin cererea lui, Toma arată că a înțeles credința drept un mod de încredințare, nu de credulitate programată”, a scris preotul în tribuna.ro.

„Este motivul pentru care Toma mi-e drag ca un adolescent care înțelege că adolescența, ca și temerea în acceptarea credinței, a propunerii credinței, nu e boală, ci etapă de viață. Seamănă cu noi, crescuții înainte de 1989 în familii cuminți și lipsite de zbatere metafizică, aglomerați în blocuri. Generații care am trăit în cartiere fără Duminică, măsurându-ne zilele în meciurile de Divizia A sau B, la stadioanele din cartier. Noi suntem ucenicii Sfântului Apostol Toma. Crescuți din atingerea Trupului lui Hristos, diferiți în reacții, dar unitari în nădejdi.

Nu. Nu ne-a cerut nimeni să alegem între necredință și credință. Eram crescuți cu o singură credință, aceea fără Dumnezeu. Crescuți ideologic, azi, simțim de departe miasma ideologizării Evangheliei. De unde și greutatea de a rezista în liniște la gâlceava de acum. Unii își permit chiar să creadă că am fi activiști, în modul în care ne comportăm. Deranjați probabil că simțim traumatizarea mesajului Bisericii prin încadrarea în sclifoseli fariseice. Cu rare excepții, întemeiate de-acum în vetre de mănăstiri, nu ne-a prea crescut mistic Biserica. Ne-a primit ca pe un val-generație, sine-qua non, aparținând Ortodoxiei. Când am început să mergem mai des și mai conștient în locașul de cult, mulți, foarte mulți, nu știam aproape nimic despre icoane, iconostas, Taine, rugăciuni... Veneam de departe. Eram Gemenii lui Hristos, dar nu știam nimic despre cum pot rodi Rănile Lui în vindecarea rănilor noastre ori patimile Lui în vindecarea patimilor noastre. Am învățat cot la cot cu libertatea Țării să ne bucurăm de libertatea din Biserică. Și desigur că mai și greșim. Nu ne-am vindecat de toate nebuniile vieții dintr-o dată. Și uneori nici acum nu reușim să fim uși de biserică. Poate doar, vorba lui Churchill, contraforții ei din afară, care țin zidurile, și bolțile, și cupolele atârnate de Cer.

Nu. Nu ne-a învățat nimeni să credem. Pentru că, în sine, credința este de neînvățat. Și azi, când îmi cer oamenii să-i îndrum în credință, o fac cu bucurie, dar fără să exprim altceva decât uimirea aceasta a lui Toma, Apostolul: Domnul meu și Dumnezeul meu! Pentru că văd credința ca o întâlnire, ca Întâlnirea cu Hristos Domnul Cel Înviat! Atât. Îl regăsesc în bolnavi și sănătoși deopotrivă, în vii și adormiți în nădejdea Învierii, în înțelepți și mai puțin înțelepți... În toți cei care viețuiesc umbrind calea către viața veșnică, uneori negând-o vehement, văd pe frații mei, gemenii mei de mântuire. Când îi aud cum hulesc pe Dumnezeu, mă doare sufletul. E ceva din mine care se regăsește în hula lor, în ura, uneori, prin care se manifestă față de Dumnezeu. Și mă simt ca Toma. Îngenunchez în miezul inimii mele pentru harul prin care m-a izbăvit de necredință și de necordialitate. Toma e sincer îngrijorat să nu fie dus în ispita necredinței, a credinței strâmbate spre dreptate. El vrea ca prietenii săi, Apostolii lui Hristos, să aibă dreptate, dar vrea ca dreptatea lor să fie confirmată de adevăr. Iar Adevărul confirmă. Îl cheamă pe Toma să pipăie, să încerce, să conformeze descoperirea lui pe adevărul că este El. Toma îl confirmă pe Hristos. Apoi Domnul Hristos îl va confirma pe Toma și Apostoli în tot ce vor întreprinde. Credința este acest minunat: „Da Doamne, ești Tu!”.

Viețile noastre stau, deseori, atârnate de un fir, oricât de bogați sau săraci, puri ori neatenți la sfințenie am fi. Oricât de împliniți ori neîmpliniți am fi ca oameni. Firul ne leagă de Hristos sau nu și în funcție de modul în care îl împletim cu nădejdea (ce va fi exprimată prin Duminica Mironosițelor) și cu dragostea (atât de plin reprezentată de comportamentul Domnului în Evanghelia cu slăbănogul de la Vitezda - Ioan 5. 1-15). Învierea Domnului ține de El, dar învierea noastră, încă din timpul vieții, ține de noi, de bucuria efortului făcut alături și împreună cu El. Teama generației mele creștine, de gemeni cu Toma Geamănul, a fost și rămâne: să nu ne asemănăm cu cei care ne-au smintit tinerețile. Lipsiți de cuvintele vieții veșnice, de lectura Scripturii ori de frumusețea convertitoare a slujbelor ortodoxe, unii ne-am transformat în părinți lihniți după iubirea copiilor noștri, pe care i-am trimis la școală și care, pentru mulți, au fost factorul generativ al propriei noastre convertiri. Suntem, mulți dintre noi, convertiți de copiii noștri la Hristos. Alții ne opunem creștinismului cu un soi de forță a refuzului absolut, care se zdrobește dinaintea iubirii prin care Domnul continuă să facă minuni în viețile noastre. Alții rămân pe poziții. Indiferent cum ne situăm suntem „gemenii” unei generații care a pornit de la minus veșnicie în aflarea veșniciei. Apostolul Toma este modelul prin care ne intră în viață modul asumării credinței prin cunoaștere, limpezime și acord cu adevărul. Celor care cred Biserica simplu plan înclinat al manipulării de conștiință nu le putem argumenta altfel decât prin simplitatea gestului lui Toma. Emoționat de adevărul Învierii, își înfrânge emoția cerând garanția rațiunii. Cine are urechi de auzit aude. Cine are Dumnezeu de iubit, îl iubește. Nu sunt pagini de judecare, ci doar de reconfirmare a unui adevăr fundamental al Bisericii. Numai cine cercetează și crede se bucură de plinirea, clipă de clipă, a chemării lui Hristos: și nu fiți necredincioși, ci credincioși...”, a mai scris preotul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.