Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Prima dintre cele două linii ale conductei Nord Stream 2 a fost umplută cu gaze pentru export

euronews.com
Nord Stream 2

Operatorul gazoductului Nord Stream 2 a anunţat luni că prima dintre cele două linii ale conductei a fost umplută cu aşa-numitul "gaz tehnic", în timp ce firma aşteaptă în continuare aprobările necesare pentru a putea începe să vândă gaze naturale Europei, transmite Reuters.

Analiştii estimează că gazoductul Nord Stream 2, un proiect gestionat de un consorţiu condus de grupul rus Gazprom, ar urma să obţină autorizaţia necesară din partea Autorităţii de reglementare din Germania pentru a putea să înceapă vânzările comerciale de gaze naturale, chiar dacă întregul proces de aprobare ar putea să se întindă pe mai multe luni, potrivit Agerpres.

O cantitate de aproximativ 177 milioane de metri cubi de gaz tehnic, necesar pentru a menţine presiunea în conductă pentru viitoarele vânzări de gaze naturale, a fost pompată în prima linie a conductei Nord Stream 2, care a ajuns la o presiune de 103 bari, a precizat operatorul. "Această presiune est suficientă pentru a începe transportul de gaze în viitor", precizează firma elveţiană Nord Stream 2 AG, adăugând că acum se derulează măsurile de pregătire pentru cea de-a doua linie a conductei.

La începutul lunii septembrie, grupul rus Gazprom a anunţat finalizarea lucrărilor de construcţie la gazoductul Nord Stream 2, care este compus din două linii separate ce pot să transporte anual 55 de miliarde de metri cubi de gaze din Rusia în Germania, o cantitate suficientă pentru aprovizionarea a 26 de milioane de gospodării.

Programat iniţial să devină funcţional în 2019, gazoductul Nord Stream 2 a suferit numeroase întârzieri după ce SUA au ameninţat că vor penaliza companiile care se implică în construcţia acestei conducte. Perspectivele s-au schimbat după ce preşedintele Joe Biden a decis să elimine unele sancţiuni, în luna mai a acestui an, când a fost convenit un acord cu Germania, care a avertizat că va reacţiona dacă Rusia va încerca să folosească energia ca pe o armă împotriva Ucrainei.

Gazoductul Nord Stream 2 reprezintă o investiţie de 11 miliarde de dolari, finanţată jumătate de Gazprom şi jumătate de cinci companii europene (OMV, Wintershall, Engie, Uniper şi Shell). Nord Stream 2 va permite dublarea capacităţii de transport a Nord Stream 1, până la 110 miliarde de metri cubi pe an, astfel că o cantitate mai mare de gaze naturale ruseşti va ajunge direct în Germania via Marea Baltică, fără a mai trece prin Ucraina.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.