DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Primăria Capitalei, prin Societatea de Transport București - STB SA va suplimenta cu 10 la sută numărul tramvaielor de pe liniile 21 și 32, ajungându-se la o ca

tramvai

Primăria Capitalei, prin Societatea de Transport București - STB SA va suplimenta cu 10 la sută numărul tramvaielor de pe liniile 21 și 32, ajungându-se la o capacitate de transport de 19 respectiv 22 de astfel de vehicule pe cele două linii.

„Începând cu data de 25 noiembrie 2019, pe cele două linii foarte solicitate, numărul tramvaielor va crește la 19 tramvaie pe linia 21 și la un număr de 22, pe linia 32, iar timpul de așteptare în stații va scădea în mod corespunzător. Cele două linii beneficiază, parțial, de cale proprie de transport, însă, din cauza indisciplinei șoferilor, în mod frecvent vehiculele acestor linii sunt întârziate, blocate sau deviate”, se arată într-un comunicat transmis, miercuri, de Primăria Capitalei.

Potrivit sursei citat, STB face apel la toți participanții la trafic să acorde întâietate mijloacelor de transport în comun, respectând în acest fel reglementările în vigoare și călătorii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.