Primarul Capitalei anunță MODERNIZAREA Bucureştiului după modelul Madridului

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 22-05-2018

Actualizat: 22-05-2018

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a avut astăzi o întâlnire  cu ambasadorul Spaniei, E.S. Ramiro Fernández-Bachiller. Conform unui anunţ făcut de primar pe Facebook, Bucureştiul şi Madridul ar urma să încheie un acord de colaborare.

"Am discutat despre intentia Capitalei Romaniei de a incheia un acord de colaborare in mai multe domenii cu Madrid.

Avand in vedere faptul ca Bucurestiul nu are incheiat un acord de colaborare cu nici un oras din Spania, la nivelul Primariei Capitalei s-au inceput demersurile pentru incheierea unui acord de colaborare intre Bucuresti si Madrid.

Prin acest acord ne dorim sa avem o colaborare cu Capitala Spaniei in mai multe domenii, cum ar fi mobilitate, smart city, transporturi, conectivitate. Intentionam sa preluam modelul de bune practici al acestui oras, mai ales ca Madridul, in trecut, avea reale probleme de trafic pe care le-a rezolvat printr-o strategie clara.

Un alt model de bune practici pentru Bucuresti il constituie Legea Madridului, document strategic din care Capitala Romaniei ar putea prelua aspecte compatibile care sa contribuie la modernizarea orasului.

La randul sau, ambasadorul Spaniei la Bucuresti, E.S. Ramiro Fernández-Bachiller, a declarat ca Madridul a facut in ultimii ani progrese semnificative in ceea ce priveste sistemul de transport: "Capitala Spaniei reprezinta un oras prietenos pentru cetateni si turisti, in centru exista multe centre pietonale si a crescut considerabil in ultimii ani ponderea de utilizare a transportului public, ceea ce inseamna ca intr-adevar, Madridul reprezinta un model de bune practici in acest domeniu".

Referitor la imbunatatirea transportului public din Capitala Romaniei, Primarul General, Gabriela Firea, a explicat faptul ca Bucurestiul a demarat o serie de masuri de promovare a utilizarii transportului public si imbunatatirea calitatii acestuia, in special prin cresterea capacitatii de transport a RATB. In prezent, licitatia prin care se vor achizitiona 400 autobuze este in curs de finalizare, 160 dintre acestea urmand a fi livrate chiar anul acesta.

Mai mult decat atat, exista posibilitatea modificarii graficului de livrare, astfel incat sa fie livrate 300 de autobuze in urmatoarele 12 luni; de asemenea se vor achiziţiona 100 de tramvaie, 100 de troleibuze, 100 de autobuze electrice si 100 de autobuze cu gaz natural comprimat.

Totodata, a fost aprobat Planul de Mobilitate Urbana Durabila pentru regiunea Bucuresti-Ilfov si a fost constituita Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara pentru Transport Public Bucuresti Ilfov care va organiza, reglementa, exploata, monitoriza si gestiona in comun serviciul public de transport local in regiunea Bucuresti – Ilfov si va coordona implementarea PMUD-BI 2016-2030.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri