DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Prinţii William şi Harry, actori în Star Wars: Vor interpreta soldaţi ai Imperiului Galactic

evz.ro
printul william

Prinţii William şi Harry ai Marii Britanii apar în filmul „Star Wars: The Last Jedi”, regizat de Rian Johnson, care va fi lansat pe 15 decembrie, a confirmat actorul John Boyega, informează BBC. Cei doi membrii ai familiei regale britanice au vizitat platourile de filmare de la Pinewood Studios în aprilie 2016 şi s-a zvonit încă de la acel moment că ar fi filmat o scenă.

Boyega, care interpretează rolul soldatului Finn, a confirmat într-o discuţie cu The Hollywood Reporter că a jucat alături de cei doi îmbrăcaţi în costume de soldaţi ai Imperiului Galactic, dar şi că Tom Hardy este prezent în film cu o cască ce îi acoperă faţa. Actorul a spus că a fost „o incredibilă experienţă” să filmeze scena cu prinţii. „A fost mai mult amuzant decât intimidant”, a mai spus el.

În cel de-al optulea film al francizei „Star Wars” apare şi Gary Barlow, solistul Take That, care a filmat o scenă în luna martie a aceluiaşi an. În filmul „Star Wars: Ultimii Jedi/ Star Wars: The Last Jedi”, saga Skywalker continuă, în timp ce eroii din „Trezirea Forţei” se alătură legendelor galactice într-o aventură ce scoate la iveală mistere străvechi despre Forţă, împreună cu revelaţii şocante despre trecut.

Din distribuţie fac parte Mark Hamill, Carrie Fisher, Adam Driver, Daisy Ridley, John Boyega, Oscar Isaac, Lupita Nyong’o, Andy Serkis, Domhnall Gleeson, Anthony Daniels, Gwendoline Christie, Kelly Marie Tran, Laura Dern şi Benicio Del Toro. „Star Wars: Ultimii Jedi” este scris şi regizat de Rian Johnson şi produs de Kathleen Kennedy şi Ram Bergman. J.J. Abrams, Tom Karnowski şi James McGatlin sunt producătorii executivi.

Producţia va fi lansată în cinematografele din România, în avanpremieră, pe 14 decembrie, fiind distribuită în ţara noastră de Forum Film România, conform news.ro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.