Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Producătorul de avioane ATR se pregăteşte pentru reducerea producţiei, din cauza crizei coronavirusului

TAROM
TAROM ATR

Producătorul franco-italian de avioane turbopropulsor ATR a devenit luni ultimul producător de avioane care se pregăteşte pentru reducerea producţiei din cauza crizei coronavirusului, directorul general Stefano Bortoli declarând pentru Reuters că o decizie cu privire la amploarea reducerii va fi luată în săptămânile următoare.

Stefano Bortoli a refuzat să ofere o ţintă concretă de livrări pentru acest an dar a spus că ATR va urma exemplul altor constructori de avioane şi îşi va reduce producţia programată, după ce a văzut cum atât cererea cât şi capacitatea sa de a livra avioane a fost afectată de pandemie şi carantină, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Scrisoare deschisă pentru Mircea Badea: ‘Nu vă permit să ne mai jigniți’

"Desigur că ne vom reduce producţia. Vom vedea ulterior cu cât", a spus Bortoli. Potrivit acestuia, livrările au fost afectate şi de faptul că măsurile de izolare au restricţionat sosirea echipelor de inspectori în Franţa, unde compania ATR are linia finală de asamblare. În plus, criza coronavirusului a adus în faliment sau sub administrare mai multe companii care operează avioane de tip turbopropulsor, inclusiv avioane ATR, precum Air Mauritius.

ATR, companie deţinută în comun de Airbus şi Leonardo, domină piaţa pentru avioane de tip turbopropulsor cu o capacitate cuprinsă între 50 şi 70 de locuri, care sunt mai eficiente pe distanţe scurte, dar bancherii şi firmele de leasing susţin că ATR este expus din cauza profilului slab de creditare al multor companii aeriene regionale, comparativ cu marile grupuri aeriene.

O serie de surse din industria aeronautică au dezvăluit că ATR a declarat o situaţie de "forţă majoră" cu privire la livrarea de avioane, ceea ce înseamnă că este expusă unor evenimente care sunt afara controlului său şi a informat companiile aeriene că orice întârzieri la livrarea aparatelor sunt "scuzabile", ceea ce restricţionează nivelul despăgubirilor.

Citește și: Aproape de o nouă autostradă în România! Ludovic Orban a semnat contractul – Întârziere de 2 ani și jumătate

Bortoli a declarat pentru Reuters că o nouă versiune cargo a modelului ATR 72-600 va intra în serviciu, aşa cum era programat, la finele acestui an. Cererea pentru avioane cargo a crescut în timpul crizei deoarece blocarea la sol a avioanelor de pasageri a dus la dispariţia unor capacităţi importante pentru transportul mărfii, care în mod normal este transportată în avioanele de pasageri.

Analiştii sunt de părere că avioanele regionale, care concurează cu avioanele de tip turbopropulsor pe unele pieţe, vor fi principalele beneficiare ale reticenţei companiilor aeriene de a-şi asuma riscuri cu avioane mari după criză.

Cu toate acestea, Bortoli crede că avioanele turbopropulsor vor avea şi ele de câştigat deoarece economiile regionale vor fi primele care vor ieşi din criză iar cererea pentru avioane de tip turbopropulsor este în mod tradiţional corelată cu evoluţiile regionale.

Citește și: După ce CCR a decis că eliminarea pensiilor speciale este neconstituțională, Rareș Bogdan pregătește o nouă ofensivă: Avem alte soluții

"Primele livrări vor fi cele interne care includ cele regionale şi care asigură servicii esenţiale", a spus Stefano Bortoli.

Avioanele de tip turbopropulsor se vând mai bine în perioadele în care preţul petrolului este ridicat, deoarece permit realizarea de economii de combustibil pe rutele scurte, însă Stefano Bortoli a prognozat că preţul petrolului îşi va reveni, după ce criza coronavirusului se va calma.

În luna februarie a acestui an, compania TAROM a recepţionat prima aeronavă din seria celor 9 de tip ATR 72-600, fiind singura companie aeriană din România care cuprinde în flotă aeronave de acest tip, cu această configuraţie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.