Majoritatea PSD a respins propunerea legislativă care înlocuia risipa din programul Cornul şi Laptele!
Programul Masă la Şcoală a fost respins în Comisia de Administraţie din Camera Deputaţilor.
Victor Ponta a recunoscut, încă de acum trei ani, că programul Cornul şi Laptele „trebuie înlocuit”, că „acest program este unul depăşit”, iar deputaţii din Comisia de Administraţie au susţinut, chiar astăzi, că „programul trebuie îmbunătăţit”, că „trebuie să se lucreze". Cu toate acestea, astăzi proiectul a fost respins de majoritatea PSD, fără a încerca să-l înțeleagă sau să-l îmbunătăţeasca.
De trei ani de zile Guvernul Ponta recunoaşte că programul Cornul şi Laptele nu mai serveşte intereselor iniţiale, dar NU face nimic pentru a-l îmbunătăţi.
De trei ani de zile PSD ştie că prin acest program se pierd bani de la bugetul de stat, că produsele din acest program sunt aruncate la coşul de gunoi.
În acest moment Programului Cornul şi Laptele neglijează dimensiunea educativă. Nu încurajează un mod de viaţă sănătos şi obiceiuri alimentare sănătoase de la o vârstă fragedă. Acest program nu contribuie la combaterea obezităţii în rândul copiilor, fenomen ce afectează tot mai mult si România. Este adevărat că, în anumite zone, acest program rămâne un factor de împiedicare a abandonului şcolar.
Astăzi, am venit în faţa parlamentarilor cu un proiect care să reducă risipa, să înlocuiască vechiul program cu unul prin care alimentaţia în şcoală să fie una diversificată, iar meniul să fie la decizia şcolii şi a comunităţii locale, ţinându-se cont de recomandările Ministerului Sănătăţii.
Prin programul, pe care l-am propus astăzi, Masă la Şcoală, s-ar putea rezolva o parte din probleme: prezenţa copiilor la şcoală, educaţia acestora pentru un mod de viaţă sănătos şi reducerea risipei (în cazul în care părinţii vor face cereri scrise pentru a refuza acest pachet de alimente, copiii nu vor mai arunca produsele primite).
Programul urmăreşte îmbunătăţirea calităţii produselor şi a atractivităţii acestora, prin variaţie, realizată prin alternarea anumitor produse.
De asemenea, se descentralizează resursa financiară şi se pot utiliza banii pentru producătorii locali.
Majoritatea PSD a refuzat orice dialog sau dezbatere pentru îmbunătăţirea programului. Unicul argument a fost că „nu sunt bani”! Atât timp cât va lipsi voinţa politică, va lipsi şi un astfel de program în şcolile româneşti!
Comentează