Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PS Timotei s-a rugat pentru martirii din decembrie 1989: 'Cea mai înaltă formă de cinstire a lor este rugăciunea'

Basilica.ro
PS timotei prahoveanul

Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul a oficiat marţi la Cimitirul Eroii Revoluției din Bucureşti o slujbă de pomenire pentru eroii din decembrie 1989.

Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a semnalat, în cuvântul rostit la evenimentul comemorativ, cea mai înaltă formă de cinstire a eroilor, conform basilica.ro.

„În această zi sunt cinstiţi cei care şi-au încheiat zilele vorbind despre libertate, despre Dumnezeu, amintind că vor muri, dar vor fi liberi. Prezenţa la această slujbă a numeroaselor instituţii ale statului român şi ale unor asociaţii arată că jertfa celor care s-au jertfit în decembrie 1989 este mereu pomenită”.

„Dar cea mai înaltă formă de cinstire este rugăciunea, pe care în aceste zile slujitorii sfintelor altare o săvârşesc pretutindeni în ţară şi străinătate, dar mai ales pomenirea lor la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. Rugăciunea străbate văzduhul şi ajunge la Dumnezeu”.

„Iar rugăciunea cuprinzătoare care a fost aşezată la slujba pomenirii eroilor vorbeşte de la sine. Aşa cum pe pământ s-au bucurat de cinste, Îl rugăm pe Dumnezeu ca să-i învrednicească de aceeaşi cinste şi întru Împărăţia Sa, dăruindu-le cununa cea neveştejită a slavei Sale”, a menţionat ierarhul la Radio Trinitas.

PS Timotei Prahoveanul s-a mai rugat ca eroii din decembrie 1989 „să fie pomeniţi înaintea Împăratului celui fără de moarte”. El a precizat că Cimitirul Eroilor Tineri, care s-a adăugat cunoscutului cimitir Şerban Vodă – Bellu din Bucureşti, a devenit loc de pelerinaj, alături înălţându-se îndată după evenimentele din 1989 una dintre cele mai frumoase biserici ale Capitalei, care îi pomeneşte mereu pe eroi”.

Cu ocazia comemorării a 32 de ani de la Revoluția Română din decembrie 1989, în zilele de 21 și 22 decembrie 2021 vor fi oficiate mai multe slujbe de pomenire a eroilor care s-au jertfit pentru libertatea, credinţa şi demnitatea poporului român.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.