Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Pui de urs lovit mortal de un autoturism în Covasna

besthqwallpapers.com
ursulet

Un pui de urs a fost lovit mortal de un autoturism în apropierea localităţii Micfalău din Covasna, cadavrul animalului fiind găsit de un trecător care a alertat autorităţile, potrivit Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Covasna, Radu Stroe, a declarat că ancheta a relevat că în acest caz nu există nicio suspiciune de braconaj, iar ursul a fost ridicat de o firmă autorizată pentru a fi incinerat.

"Duminică, un trecător a sunat şi ne-a sesizat. Colegii de la Serviciul de Arme, Explozibili şi Substanţe Periculoase, reprezentanţii Gărzii de Mediu, ai Agenţiei de Protecţie a Mediului Covasna, administratorii fondului de vânătoare, precum şi un medic veterinar s-au deplasat în zonă unde au constatat că ursul a fost victima unui accident rutier. Nu există nicio suspiciune că ar fi vreo infracţiune de braconaj în acest caz", a declarat luni, pentru AGERPRES, Radu Stroe.

Citește și: BREAKING Dragnea a SCOS IEPURELE DIN PĂLĂRIE în fața judecătorilor...

În ultimii ani, autorităţile covăsnene au semnalat în mod constant, inclusiv prin petiţii transmise forurilor europene, că urşii s-au înmulţit considerabil, iar mulţi dintre ei îşi părăsesc habitatul natural şi se apropie de zonele locuite de oameni, unde găsesc mai uşor hrană.

Potrivit acestora, România are cei mai mulţi urşi din Europa, aproximativ 8.000, dintre care aproape 1.500 trăiesc în pădurile din judeţul Covasna.

Conducerea Prefecturii Covasna a menţionat, recent, că de la începutul anului trecut şi până în prezent, la numărul de urgenţă 112 au fost primite peste 70 de apeluri care semnalau prezenţa urşilor în zone locuite de oameni, cele mai multe din Balvanyos, Covasna, Păpăuţi, Bixad, Malnaş, Brateş şi Ojdula.

Săptămâna trecută, cetăţenii din Sfântu Gheorghe au fost avertizaţi printr-un mesaj RO-ALERT transmis de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Covasna, cu privire la prezenţa unui urs pe malul Râului Olt, la intrarea în municipiu dinspre Chilieni, iar în urmă cu aproximativ două săptămâni, Primăria Sfântu Gheorghe avertiza populaţia cu privire la existenţa unei ursoaice cu doi pui în vârstă de aproximativ un an pe drumul ce face legătura între municipiu şi staţiunea Şugaş-Băi, recomandând evitarea zonei mai ales după lăsarea întunericului.

Autorităţile au făcut demersuri şi au obţinut de la Ministerul Mediului acordul pentru relocarea ursoaicei cu pui.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.