Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe, prima reacţie după ce a fost reclamat la CNCD: 'Un grav atac la adresa libertății de exprimare'

vasile banescu bor

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, reacţionează după ce două organizaţii l-au reclamat la Consiliul Național pentru Combatarea Discriminării pentru declarații cu privire la minorele care devin mame. El a spus, săptămâna trecută la Parlament, că de vină pentru numărul mare de astfel de cazuri nu este lipsa educației sexuale, ci motive sociale dar și „apartenența la o anumită etnie”. E-Romnja și Centrul Filia au depus, luni, o sesizare la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu privire la „declarațiile discriminatorii” ale purtătorui de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române.

Într-un comunicat trimis redacţiei STIRIPESURSE.RO, reprezentantul Bisericii Ortodoxe Române afirmă că declaraţiile sale nu au fost discriminatorii, ci reprezentau concluziile unor cercetări ştiinţifice. Mai mult, Vasile Bănescu se declară neplăcut suprins de faptul că preşedintele CNCD s-a antepronunţat pe acest caz.

Comunicatul purtătorului de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române:

În legătură cu reclamația depusă împotriva mea la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, referitoare la afirmațiile pe care le-am făcut în data de 3 mai 2018, într-un context bine definit, în care am încercat să decelez cauzele reale ale situațiilor care implică nașteri în rândul minorelor, înțeleg să formulez următoarele precizări:

Afirmațiile mele nu conțin absolut niciun element discriminatoriu. Ele au ca fundament viziunea creștină asupra educației copiilor și adolescenților și au făcut referire exclusiv la presupusa utilitate a introducerii în curricula școlară a educației sexuale ca disciplină de sine stătătoare și la argumentarea necesității acesteia.

Eu nu am emis judecăți de valoare cu privire la o particularitate evidentă, cercetată și descrisă de către erudiți sociologi (e.g. MĂLINA VOICU și RALUCA POPESCU, NAŞTEREA ŞI CĂSĂTORIA LA POPULAŢIA DE ROMI, CALITATEA VIEŢII, XVII, nr. 3–4, 2006, p. 253–27[1] sau SARCINA ŞI CĂSĂTORIA TIMPURIE ÎN CAZUL TINERELOR ROMA[2]), ci afirmațiile mele au încercat să demonteze argumentația ideologică conform căreia predarea educației sexuale ca disciplină de sine stătătoare ar fi necesară pentru evitarea cazurilor de graviditate în rândul adolescentelor. Logica și bunul-simț ne dau mărturie că o pură realitate statistică nu poate fi niciodată interpretată ca peiorativă.

O eventuală educație sexuală predată în școli la toate ciclurile de învățământ nu poate fi o garanție a evitării sau măcar a diminuării numărului de cazuri privind adolescentele gravide, întrucât, tot statistic, se știe că cele care ajung în asemenea situații sunt în cea mai mare parte persoane care nu frecventează școala sau care se confruntă în plan personal cu o situație socială fragilizată de diverși factori morali și sociologici asupra cărora atât Biserica, cât și Statul trebuie să se aplece cu urgent interes și compasiune.

Având în vedere că graviditatea în rândul minorelor apare mai frecvent în anumite spații sociale bine definite sau în rândul etniei rrome din țara noastră (ale cărei tradiții și cutume specifice legate de căsătorie au fost recunoscute ca atare de chiar reprezentanții săi), nu consider că aș fi fost ireverențios la adresa cuiva sau că aș fi discriminat pe cineva.

Consider că nu orice referire în discursul public la un grup social, etnic sau de orice altă natură constituie un act de discriminare.

Cred că a formula o ipoteză despre probleme reale, evidențiate de riguroase studii sociologice și confirmate chiar de reprezentanți ai grupurilor subiect al acestor studii, probleme care sunt specifice unei etnii mai degrabă decât alteia nu poate fi discriminare. Aceasta implică atitudini jignitoare față de oamenii în carne și oase, nu opinii adevărate (sau false) despre realități sociale în care trăiesc acei oameni.

Într-un asemenea context, a acuza și incrimina public indicarea unor reale cauze de ordin sociologic, generatoare de fragilizare etico-socială, cred că nu poate deveni decât foarte îngrijorător pentru orice om onest intelectual, lucid și conștient de importanța prezervării autenticelor valori spirituale care susțin un stat democratic edificat în mod firesc pe respectarea și cultivarea riguroasă a adevărului, a dreptății și a libertății, inclusiv a libertății de exprimare.

Sunt deosebit de surprins, în modul cel mai neplăcut, de reacția publică a conducerii CNCD care, a doua zi după depunerea reclamației, a preluat și promovat susținerile calomnioase la adresa mea, transformându-se într-un acuzator de pe o poziție de putere publică. Faptul că s-a calificat deja drept „foarte gravă” exprimarea unui punct de vedere al meu ca reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române reprezintă un grav atac la adresa libertății de exprimare, cu atât mai mult cu cât afirmațiile mele priveau valori esențiale ale vieții creștine, respectiv familia și educația.


[1] http://www.revistacalitateavietii.ro/2006/CV-3-4-06/3.pdf

[2] https://www.unicef.org/romania/ro/Roma_Girls_Early_Marriage.pdf

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.