Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Purtătorul de cuvânt al talibanilor: 'Atacurile Statului Islamic ar trebui să înceteze odată cu plecarea americanilor'

news.ro
Zabihullah Mujahid purtătorul de cuvânt al talibanilor

Atacurile comise de gruparea Statul Islamic în Afganistan ar trebui să înceteze odată cu plecarea trupelor americane din ţară, iar, dacă acest lucru nu se va întâmpla, noul guvern se va ocupa de această organizaţie, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al talibanilor, relatează luni AFP.

Statul Islamic în Khorasan (SI-K), care comite de ani de zile atacuri criminale în Afganistan şi Pakistan, a revendicat atacul comis joi în apropierea aeroportului din Kabul, unde se adunaseră afganii care voiau să plece din ţară după venirea la putere a talibanilor pe 15 august.

Citește și: Promisiunea talibanilor în fața lumii: 'Vrem să construim viitorul și să uităm ce s-a întâmplat în trecut'

Acest atac s-a soldat cu circa 100 de morţi, între care 13 militari americani, cu câteva zile înainte de data limită fixată de preşedintele Joe Biden pentru retragerea trupelor americane, după 20 de ani de război.

Gruparea a revendicat, de asemenea, atacul cu rachete care a vizat luni aeroportul din Kabul, scrie Agerpres.ro.

Citește și: Lecția afgană - UE are nevoie de o forță de reacție rapidă

"Sperăm că afganii care se află sub influenţa SI (...) vor renunţa la operaţiunile lor văzând instalarea unui guvern islamic în absenţa puterilor străine", a declarat principalul purtător de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, într-un interviu acordat AFP în acest weekend.

"Dacă vor crea o situaţie de război şi îşi vor continua operaţiunile, guvernul islamic (...) se va ocupa de ei", a avertizat Mujahid, a cărui mişcare a promis pacea după ce a preluat puterea.

Citește și: Situaţia din Afganistan, subiect de dispută în prima dezbatere a principalilor candidaţi la postul de cancelar al Germaniei

SUA au lansat mai multe lovituri aeriene în cursul weekendului împotriva unor ţinte ale SI. Duminică, americanii au distrus unul dintre autovehiculele încărcate cu explozibili ale SI care ameninţau aeroportul.

Însă aceste lovituri aeriene îi deranjează pe talibani. "Nu au permisiunea de a desfăşura astfel de operaţiuni (...) Independenţa noastră trebuie să fie respectată", a avertizat Zabihullah Mujahid.

Citește și: VIDEO - Cântăreţ de muzică tradiţională, UCIS fără milă de talibani: 'Era un om inocent, un cântăreţ care doar îi distra pe oameni. L-au împuşcat în cap'

Ramura locală a SI, SI-K, a comis o serie de atacuri sângeroase în ultimii ani în Afganistan şi Pakistan, neezitând să masacreze civili în moschei, şcoli şi spitale.

Adepţii unei linii sunite radicale asemănătoare celei a talibanilor, jihadiştii SI-K diferă totuşi de aceştia în termeni de teologie şi de strategie. Cele două grupuri sunt în concurenţă directă pentru a încarna jihadul.

Citește și: Talibanii anunță că femeile din Afganistan vor putea studia la universitate. Însă NU alături de bărbați

Semn al rivalităţii care îi opune, SI i-a calificat pe talibani drept apostaţi în mai multe comunicate şi nu i-a felicitat după preluarea controlului în capitala Kabul, pe 15 august.

Pe măsură ce avansau militar în această vară, talibanii au deschis închisorile, eliberându-i atât pe combatanţii lor, cât şi militanţi apropiaţi de SI, o decizie care seamănă din ce în ce mai mult cu o greşeală gravă, comentează France Presse.

Citește și: SUA se retrag total - Câți americani mai sunt în Afganistan, cu două zile înainte de termenul limită

Talibanii, care fac eforturi să afişeze o imagine de deschidere şi de moderaţie, au promis să instituie un guvern "incluziv", dar numai după ce trupele americane şi străine vor părăsi ţara. Negocierile privind formarea noului executiv sunt încă în curs.

"Este important să anunţăm guvernul, dar asta cere multă răbdare. Suntem în curs de consultare pentru a forma guvernul într-un mod responsabil", a explicat Zabihullah Mujahid, evocând "câteva probleme tehnice", însă fără a furniza mai multe detalii.

Citește și: De frica ISIS-K, americanii au ajuns să colaboreze cu talibanii: promisiunea consilierului Casei Albe în probleme de securitate

În teren, ţara funcţionează la ralanti. Băncile, serviciile guvernamentale şi alte instituţii publice rămân în mare parte închise. Mai mulţi funcţionari au declarat pentru AFP că au fost împiedicaţi să se întoarcă la lucru de către talibani.

Aceştia au promis să amelioreze economia afgană, dar, fără acces la ajutor internaţional şi la fondurile deţinute în străinătate, viitorul ţării, una dintre cele mai sărace din lume, se anunţă complex, notează AFP.

Citește și: Mai multe țări, printre care și România, primesc asigurări de la talibani că evacuările pot continua .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.