Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Războiul aerian se intensifică în Ucraina: forțele armate rusești doboară încă un avion, în pline negocieri privind livrarea de arme către Kiev

avioane mig-29 slovacia

În plină discuție privind eventuala livrare de avioane către Ucraina, Rusia atacă tot mai des aviația ucraineană. Rușii se laudă că doboară avioanele de luptă MiG-29. Ultimul a fost raportat la recenta conferință de presă, susținută de Ministerul Apărării din Rusia. Nu este exclus ca atacarea avioanelor să fie chiar o strategie aparte implementată de Rusia, totul pentru slăbirea forțelor aeriene ucrainene.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konashenkov, a anunțat că armata rusă a doborât un avion de vânătoare ucrainean MiG-29 deasupra regiunii Herson. "Avioanele de vânătoare ale Forțelor Aerospațiale Ruse din vecinătatea satului Cernoarmeyske din regiunea Herson au doborât un avion MiG-29 al Forțelor Aeriene ale Ucrainei", a declarat reprezentantul Ministerului Apărării al Federației Ruse. Potrivit acestuia, în apropiere de Krasnoarmeysk, în Donețk , sistemul de rachete antiaeriene NASAMS produs în Norvegia și lansatorul de rachete tactice Tochka-U au fost distruse. În plus, sistemele de apărare aeriană rusești au doborât șapte drone ucrainene în regiunile Harkov, Herson, DPR și LPR în timpul zilei, a spus Konashenkov. El a spus că "aviația operațional-tactică, trupele de rachete și artileria grupurilor de trupe ale Forțelor Armate ale Federației Ruse au învins 86 de unități de artilerie ale Forțelor Armate ale Ucrainei în poziții de tragere, forță de muncă și echipament militar în 103 raioane".

Se discută de livrarea avioanelor

Ţări cum ar fi Statele Unite sau Germania ar putea trimite până la urmă Ucrainei avioane de luptă, este de părere înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politica de securitate, Josep Borrell, citat joi de dpa. Şi furnizarea de tancuri occidentale pentru forţele ucrainene a fost iniţial foarte controversată, a reamintit şeful diplomaţiei europene, informează Agerpres. În cele din urmă s-a ajuns însă la un acord şi această "linie roşie" a fost încălcată; toate livrările de armament pentru Ucraina au fost însoţite de avertismente privind escaladarea războiului cu invadatorii ruşi, a adăugat el. Borrel a refuzat să se exprime pro sau contra livrării de avioane de luptă, deoarece "treaba mea este să încerc să ajungem la un consens, iar una din cele mai bune modalităţi este de a nu lua poziţii care l-ar putea periclita".

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a afirmat recent că este deschis la ideea ca Ucraina să primească avioane de luptă, însă Germania şi SUA, care le-au promis recent tancuri ucrainenilor, au respins până acum această posibilitate.

Anunț similar făcut de ruși în urmă cu câteva zile

În 28 ianuarie armata rusă anunța că a mai doborât un avion de vânătoare. Vezi și: Cresc în intensitate luptele aeriene în Ucraina: forțele rusești se laudă că au doborât un avion și nouă drone

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.