Relația complicată a lui Marian Munteanu cu realitatea

Modul în care vorbește Marian Munteanu, mai ales când își apără trecutul, urmează niște tipare. Acestea au avut un anume succes, pe termen scurt. Criticii săi au pornit de la premisa că dacă ating câteva puncte din armură, Munteanu va da înapoi și PNL va afișa derută. Au avut surpriza să li se ceară dovezi suplimentare, sau ca Marian Munteanu să nege cu calm, oferind explicații neașteptate.

Aici ajută și natura mai complicată a realității însăși. Marian Munteanu nu a fost, propriu-zis, legionar. El se revendică de la un curent naționalist în care pune de-a valma de la Partidul Național al lui Maniu până la mișcarea legionară. Astfel, el nu este legionar sau neolegionar, ci, dacă vrem să punem o etichetă, post-legionar.

Dar să ne uităm la modul în care Munteanu își construiește apărarea. Modelul pare să fie următorul:

îmbrățișararea întrebării (candidatul nu se arată de regulă jignit că este întrebat mereu de trecut);

recontextualizare;

exces de cuvinte;

mutarea atenției în altă parte, lăsând întrebarea fără un răspuns complet.

Altfel descris, modelul nu pare redutabil. Dar Munteanu îl practică cu o anume îndemânare și cu multă - hai să îi zicem - prospețime.

Să luăm exemple.

Cazul 1: Interviu pentru Mediafax

R: Am început interviul acesta cu un citat, o să ne apropiem de final acum tot cu un citat, care zice aşa, vă aparţine, nu e nici un secret: "Experienţa istorică a mişcării legionare îmbogăţeşte patrimoniul naţionalismului românesc, oferindu-i un model valoros pentru puritatea mesajului spiritual, fermitatea discursului politic, performanţa tehnicilor de organizare şi mai ales înalta capacitate de trăire naţională şi creştină.” Menţineţi afirmaţia asta?
M.M.: Numai în ceea ce priveşte sacrificiul celor din temniţe, care au lupta pentru…împotriva ocupaţiei bolşevice. Era un context acolo, în care mă refeream la oamenii, sărmanii, din rezistenţa, în general, anticomunistă, pentru că mi se pare că lupta împotriva comunismului a fost o misiune istorică a poporului român, care au participat oameni din toate tipurile, partide şi nepartide, ofiţeri armată şi aşa mai departe ...

Întrerup aici fraza lui Munteanu (97 de cuvinte numărate de calculator) tocmai pentru a nu cădea în fascinația excesului de cuvinte.

Putem, deja, să ne uităm cum Munteanu schimbă contextul. Întrebarea era despre un text despre legionari în revista (legionară) Mișcarea, în anii '90. Munteanu vorbește de parcă ar fi un text într-o revistă de istorie despre rezistența de după venirea comuniștilor. Textul inițial vorbește despre valori multimetrule (puritatea mesajului, trăire națională, patrimoniu) Munteanu îl redefinește ca și cum ar fi doar o apreciere a sacrificiului.

După de a refăcut contextul, Munteanu definește gestul său ca unul de compasiune:

M.M.: Eu îi respect pe bătrânii care au suferit mult, pentru că ştiu ce înseamnă suferinţa şi ştiu ce înseamnă să stai 15 ani în temniţă şi nu mai poţi să mai schimbi mentalitatea unui om bătrân. E greu. Ce să-i spui ăluia? Are…a avut gândirea lui şi eu m-am ferit în mod public să fiu brutal cu ei. M-am delimitat întotdeauna într-un mod ferm, dar fără contondenţe. (...)Intenţia mea în anumite contexte legate de aceşti bătrâni a fost să nu-i mai lovesc şi eu după ce i-a lovit viaţa, după 20 de ani de temniţă să mă mai apuc eu să fac…

Cazul 2, același interviu

R: Am o întrebare la care aş dori, dacă se poate, un răspuns de tipul Da sau Nu? Corneliu Zelea Codreanu a fost un criminal, aşa cum îl reţine istoria? Da sau nu?
M.M.: Justiţia română a spus că nu.

Vedem cum reporterul încearcă să restrângă contextul la o judecată istorică (moral-istorică, eventual). Fără ezitare, Munteanu redefinește contextul ca unul cumva juridic. (Adică referitor la justiția din interbelic).

Reporterul insistă:

R: Eu vă întreb pe dumneavoastră, nu justiţia română.
M.M.: Nu ştiu. Aştept demult, de la istorici, de la justiţie, să stabilească toate lucrurile legate… Eu am…când eram acuzat că aş fi legionar, să ştiţi că atunci începusem să citesc şi eu si am citit şi eu câteva. (...) Şi nu am găsit foarte multe date, informaţii, sunt controverse, m-aş bucura dacă…

Reporterul gândește în termeni de istorie acceptată larg de istorici, Munteanu recontextualizează subiectul ca find controversat.

Urmează un verbiaj pe care nu îl mai redau. Apoi, după ce a semănat suficientă confuzie, Munteanu mută brusc atenția.

Mişcarea legionară, în interiorul ei, s-au comis crime şi greşeli enorme, enorme, dar aceasta este un aspect.

Din fraza de mai sus cam lipsește un verb (ce a făcut mișcarea legionară?). Dar discret, în subsidiar se spune că răul este doar un aspect și o greșeală, existând implicit și o viziune largă ce include lucruri bune și corecte. Urmează două fraze lungi (112 cuvinte în total) astfel încât reporterul nu apucă să mai întrebe despre celelalte aspecte.

Cazul 3: Marian Munteanu, pe propriul site

Reporterul de mai sus este Teodor Tiță care nu poate fi suspectat că a încercat să îl menajeze pe Munteanu. Să vedem cum scrie acesta, pe propriul site, când nu îl deranjează nici un ziarist:

Sunt nevoit să îi rog pe cei care au nelămuriri cu privire la persoana mea să sacrifice câteva minute pentru a citi această scrisoare. Ea poate fi publicată oriunde, de oricine, cu condiția ca textul meu să fie redat integral și corect reprodus. Dacă sunt vizate doar unele aspecte ale activității mele, pot fi reproduse capitolele considerate de interes.
Vreme de mulți ani au fost puse în circulație o serie de lucruri neadevărate despre mine. Unele au fost insulte sau denigrări grosolane, altele, insinuări viclene, altele falsificări sau minciuni prin omisiune.

Context real: Niște oameni îl acuză pe Marian Munteanu de legionarism și, uneori, de trafic de arme. Pentru acuzația de legionarism se citează de regulă in extenso din opera lui Munteanu.

Recontextualizare: autorul este persecutat, și insistă ca să nu fie citat din acest text mai puțin de un capitol. Asta în condițiile în care capitolele tind să aibă două paragrafe, fiind cvasi-imposibil să fie citate greșit.

Să vorbim acum despre mutarea atenției. Știți de câte ori vorbește Munteanu de legionarism și arme în scrisoarea care ar trebui să răspundă întrebărilor societății? Fix de zero ori.

Puteți citi scrisoarea aici.

Bonus: Marian Munteanu vs. Donald Trump

Am citit acum ceva timp o analiză despre discursul lui Donald Trump. Acesta se remarcă prin tendința de a lăsa frazele neterminate. Scopul cel mai probabil este acela de a permite fiecărui ascultător să completeze în gând/ sau chiar inconștient, cuvintele lipsă. Beneficiu este că oameni radicalizați la nivele diferite vor completa în mod diferit crezând, toți, că înțeleg "adevăratul" mesaj al lui Trump.

Mi-am amintit analiza pregătind acest articol. Pentru că ea se aplică foarte bine și lui Munteanu, doar că acesta întrerupe mai brusc firul logic. Iau ca exemplu un paragraf din interviul Mediafax.

Săgețile semnalizează locul unde Marian Munteanu nu termină ideea. Și rămân întrebări fără răspuns.

Prima săgeată: ce a făcut mișcarea legionară?

a doua săgeată: ce am făcut "eu" când am avut de a face cu subiectul?

a treia săgeată: ce fel de societate nu avem noi?

La aceste întrebări se poate răspunde în moduri diferite. O linie de răspunsuri, pentru uzul criticilor, va sugera că Munteanu are o viziune a complexității, neuitând nici o clipă că mișcarea legionară a avut activități criminale. O linie pentru uzul legionarilor ar fi că, una peste alta, legionarii au merite. O linie pentru naționaliști ar putea fi că legionarii or fi greșit în crimele lor, dar să nu generalizam condamnând dragostea de patrie.

Și mai pot fi găsite și altele. În redacție mi s-a sugerat că textul marcat cu săgeata a doua se citește așa: Eu când vorbeam de mișcarea legionară, de fapt niciodată nu vorbeam despre toată mișcarea ci doar despre unii intelectuali. Nu am căzut de acord.

Concluzie

În spațiul public, cel mai adesea, naționaliștii cu valențe extremiste au avut, de regulă, un discurs destul de simplist, ușor de demontat. Marian Munteanu aduce un plus de subtilitate și o experiență... de o viață în a folosi limbaj cu două sau mai multe înțelesuri.

Dar societatea a evoluat, accesul la informație s-a lărgit și marja de manevră a celor ce vor să se joace cu cuvintele este mai mică.

Este greu practic imposibil, în 2015, să justifici citate precum acesta: