Premium
Reluarea puterii la Kabul de către mișcarea talibană are un impact semnificativ la nivel regional, acolo unde, doar Pakistanul se bucură în mod real de către actualul context geopolitic.
Sigur, atât Rusia cât și Republica Populară Chineză, Iran sau chiar India s-au arătat deschise în privința menținerii unui dialog politico – diplomatic cu regimul taliban, asta deși, în perioada 1996 – 2001, când aceștia se aflau la putere au reprezentat o amenințare directă pentru India și Iran.
Spre exemplu, un avion al Indian Airlines ce fost deturnat în 1999 a primit permisiunea de a ateriza în Kandahar, India fiind obligată să elibereze mai mulți deținuți pakistanezi în schimbul eliberării civililor, pentru ca mai apoi, talibanii să permită teroriștilor să fugă în Pakistan.
Afganistan și Iran au fost chiar în pragul unui conflict armat în 1998, după ce talibanii au uciși mai mulți diplomați iranieni, însă intervenția SUA din 2001 le-a arătat iranienilor că inamicul inamicului meu ar putea fi aliatul meu, determinând Teheranul să regândească relația cu talibanii. Pe acest fond, începând cu anul 2015, relațiile dintre iranieni și talibani au devenit oficiale, pentru ca în 2021, Iranul să fie una dintre puținele țări care și-au menținut deschisă ambasada la Kabul după retragerea SUA.
Mai mult, actualul context permite regimului islamic iranian să promoveze narativul conform căruia politica SUA în lumea musulmană este sortită eșecului.
Atât Iran cât și Rusia, China sau India au interesul comun de a susține la Kabul un regim moderat, evitând transformarea țării într-un hub terorist. Pentru iranieni emergența ISIS –K este deja o linie roșie, întrucât evoluțiile din Siria și Irak post-Primăvara Arabă au arătat un apetit crescut al islamiștilor pentru ideolgia takfiristă. De cealaltă parte, regiuni precum Cecenia, Xinjiang sau Cașmir rămân extrem de vulnerabile în fața unui Afganistan islamizat. Mai mult, dincolo de interesele ce țin de stabilitatea internă, Beijingul este interesat de rezervele importante de Litiu ce se regăsesc în Afganistan, resurse folosite în fabricarea bateriilor.
Pe acest fond putem discuta deja de o axă PRIC (Pakistan-Rusia-India-China), prin care actorii regionali să menegerieze situația afgană, însă interesele strategice divergente, rezultate și ca urmare a complexelor regionale de securitate creează un cocktail imprevizibil. Poziția premierului pakistanez Imran Khan, care a afirmat că în cele din urmă talibanii “au rupt cătușele sclaviei”, este un argument convingător în consolidarea celor scrise mai sus, iar principalele semne de îngrijorare vin de la New Delhi, care vede în noul guvern afgan, reprezentat într-o proporție covârșitoare de Rețeaua Hakkani, un succes strategic al Pakistanului.
Amintim astfel că India și Pakistan sunt puteri nucleare și rivali sistemici, purtând trei războaie începând cu 1947.
Sigur, talibanii au transmis mesaje pozitive pentru India, afirmând că problema Cașmirului este una ce ține de relația dintre India și Pakistan, iar Afganistan nu se va implica în această chestiune. Mai mult, conform talibanilor, statul afgan nu va găzdui grupări teroriste străine, însă incertitudinea persistă cu atât mai mult cu cât mesajele venite de la Kabul sunt ambivalente.
Astfel, Suhail Shaheen, proeminent lider taliban, a afirmat pentru BBC că succesul din Afganistan reprezintă “o voce pentru musulmanii din Cașmir, India și orice altă țară”.
În data de 31 august 2021, la Doha a avut loc prima întâlnire oficială dintre liderii talibani și India, pentru ca discuțiile să fie continuate în data de 20 octombrie cu ocazia Reuniunii în format Moscova. Încercând să stabilizeze axa PRIC, India continuă acest proces prin propunerea unei întâlniri la New Delhi, invitând șefii structurilor de intelligence din Pakistan, Rusia și China.
Practic, India încearcă să evite vulnerabilizarea Cașmirului, regiune în care tensiunile sociale sunt extrem de puternice.
Eșecul sovieticilor în Afganistan a încurajat mișcările secesioniste din Cașmir care au început să militeze pentru ruperea regiunii de India și crearea unui stat independent sau unirea sub o formă de autonomie sporită cu Pakistan. Insurgența musulmană a excaladat treptat în Cașmir, sute de mii de oameni sfidând regimul de la New Delhi, participând inclusiv la funerariile liderilor seceșioniști.
Decizia regimului naționalist-hindus al premierului Modi de a schimba statutul Cașmirului, în 2019, a inflamat și mai mult dinamicile interne.
În ciuda creșterii capacității de proiecție regională, Pakistan nu își permite a se angaja într-un conflict militar cu India ca urmare a inferiorității atât militare cât și economice, motiv pentru care este de așteptat să construiască o serie de capacități proxy pentru a destabiliza țara vecină.
În acest sens, este probabil ca grupări pakistaneze precum Jaish-e-Mohammad (care în 2019 a realizat un atentat terorist în Cașmir ucigând 40 de soldați indieni) și Lashkar-e-Taiba care au susținut inclusiv insurgența talibană împotriva armatei SUA să folosească teatrul afgan pentru a orchestra acțiuni clandestine în India. Potrivit ONU, aproximativ 6.500 de luptători ai acestori grupări se află în Afganistan.
Într-un asemenea scenariu, care ar presupune inclusiv continuarea susținerii de către India a Armatei pentru eliberare a Baluchistanului, ceea ce afectează nu doar Pakistan ci și Iran, axa PRIC pentru funcționarea stabilității afgane are șanse mici de reușită.
