Richard: un regat pentru un cal. Băsescu: o elită pentru Doamna

În urmă cu zece ani, Băsescu și-a început mandatul euro-atlantist flancat de elite mai abitir, probabil, decât profesorul Constantinescu în 1996. În plus, spre deosebire de acesta – prea încorsetat de grupurile isteroide și cam neroade ale țărăniștilor târzii, Băsescu a avut răgazul de a se bălăci în prietenia intelectualilor; ba chiar s-a dedulcit la ea, gasind util și cochet să-i atragă pe acestia pe scena politică și în lupta ideologică. Trei generații din elita românească și-au suflecat mânecile, mai ales între 2004 si 2009, pentru a se alătura – în moduri foarte diferite – programului atlantist al președintelui: generația ”senatorilor” de tip Plesu-Liiceanu-Tismaneanu-Patapievici (60 de ani), care s-au ocupat în primul rând de articularea principiilor; generația ”implicaților” de tip Baconschi-MRU-Preda-Voinescu (40 de ani), care aveau varsta optimă pentru cariere de demnitari; generația ”pasionalilor” tineri, de la Bleen la Neamtu, care puteau asigura forme alternative de comunicare. Era un contingent destul de serios, de respectabil si de influent încât să bănuiești legitim, prin 2010, că Traian Băsescu își pregătește o succesiune asigurată de elite. Că – deși aflat deja în prăbușire – va face un pariu cu bătaie lungă, luptându-se cu zvâcul lui populist ca să impună intelectualii scorțoși electoratului Vanghelie-oriented de prin Vaslui, Caracal și Zăbrăuți. N-ar fi câștigat alegerile, n-ar fi sărit de 25%, dar, totuși, ar fi acționat în interiorul unui plan, unui proiect de țară axat pe competențe, educație și valori care, pe măsura occidentalizării României, ar fi dat și rod electoral. În mod ciudat, nu s-a întâmplat așa. Începând cu 2011, președintele a rupt tranșant relația cu elitele, alegând întotdeauna loialitatea și hotărârea ”Doamnei” în dauna unor intelectuali de bună seamă mai liberi și mai dilematici; neînțelegând, probabil, că ”loialitatea” și ”hotărârea” sunt virtuți relative (Madga Goebbels a fost loială – iar Hitler hotărât) care pot acționa eficient în beneficiul unei persoane sau unui clan, dar care nu garantează succesul unui proiect de țară – care depinde în mult mai mare măsură de diversitate, de creativitate, de dezbaterea de idei, nu de blocarea rigidă și ciudoasă a puterii într-o singură mână. Pariul său stabil și univoc pe ”Doamnă” l-a privat pe Băsescu aproape total de suportul intelectualilor, care au plecat de lângă el în etape (ultima fiind transformarea PMP dintr-un proiect cu ștaif academic într-unul cu fustițe și gentuțe). Problema însă nu e la el – atâta l-a dus capul pe om și își asumă consecințele: problema e la elite. Elitele au fost destructurate durabil și adânc de relația cu Băsescu: au fost expuse politic în cele mai dificile momentele ale regimului Boc; și-au pierdut reperele partinice; și-au uzat capitalul de imagine în lupte pe care ar fi trebuit să le dea, de fapt, băieții deștepți de la Hidroelectrica – cei care profitau de sistem. Ca atare, elitele nu doar că s-au retras de pe scena publică, dar au făcut-o cu o obidă greu de răsucit. E o pulverizare individuală și instituțională, pentru că au dispărut treptat – odată cu mogulii romantici de tip Patriciu – și mecanismele de articulare ideologică și civică: nu mai există finanțări pentru un blog de dreapta, darămite pentru un institut. Nici PDL-ul lui Blaga, nici PNL-ul nu au intuit, începând cu 2013, că elitele – care nu mai sunt ”ale lui Băsescu” și nu pot fi ale PSD – trebuie readuse progresiv în joc pe baza unei strategii care cere efort și resurse. Că numai ele au capacitatea de a da lovitura de grație stângii lui Duicu și Bunea Stancu. Că simpozionul bate stadionul. Dacă lui Iohannis îi vor lipsi două procente pentru a deveni președinte – va fi din cauza absenței acestei strategii, care împinge intelectualii fie în tabăra ușor romantică a Monicăi Macovei, fie în turnul de fildeș. Ori turnul de fildeș e o soluție cam caraghioasă în România lui Vali Zgonea.

COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!