Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

România ce se stinge

alexandru petria

Ca în celebrul roman al lui George R.R. Martin, după care am scris titlul, unde o planetă se înfundă în hăuri pierzându-şi treptat lumina, România şi, într-o oarecare măsură, Europa ştiute sunt pe o traiectorie ce-şi cere parcă propria distrugere.

N-am habar unde mai e loc pentru idealuri şi vise. Şi dacă ele au cum să salveze ceva. Valul de emigranţi în asalt asupra continentului, plus infinitul de reglementări anterioare, care au pretenţia să legifereze şi lungimea castraveţilor care se vând în pieţe, ne arată o U.E. din ce în ce mai asemănătoare cu U.R.S.S. Unde noi contăm, în principal, la îngrijit bătrânii, ca muncitori în construcţii şi ca piaţă de desfacere. Suntem o ţară fără glas, neputincioasă să-şi apere interesele.

N-ai cum să nu observi că a fost lichidată aproape în totalitate clasa antreprenorială autohtonă cu greutate. Cum, câtă, de ce calitate a fost - nu discut în context.

N-ai cum să nu observi că învăţământul a devenit o neruşinare instituţionalizată, o imprimerie aberantă de diplome, unde destui doctori în varii specialităţi nu au habar să scrie corect în limba română. Şi, fără învăţământ, viitorul e handicapat.

N-ai cum să nu observi că nu avem o clasă politică, ci o armată de panglicari, de păcălici, repartizată prin partide, fără un proiect de ţară.

N-ai cum să nu observi că presa nu mai este presă, infiltrată de ofiţeri acoperiţi sau de inşi care nu au habar de meserie.

Şi dacă le observi, ce? Cine are rezolvări? Ar trebui ras cam în fiecare domeniu, ca la o casă şubredă, construită după planurile unui arhitect hăbăuc. Dar cine să conducă buldozerul?

Se simte un aer de dinaintea unui război, ce n-aș da să mă înșel... Birocraţia U.E. şi dictatele sfătoase ale Germaniei (să nu uităm că ea a nenorocit încă de două ori lumea!) sunt pe cale să pulverizeze proiectul european. Iar România se stinge şi cu larga complicitate a românilor.

COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.