Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

România, chemată în Schengen de premierul Cehiei: 'Să apărăm Europa împotriva migraţiilor'

Twitter
romania drapel steag tricolor

Spaţiul de liberă circulaţie ''Schengen nu este funcţional în acest moment'', a declarat sâmbătă premierul ceh Andrej Babis, într-un interviu acordat ziarului Pravo, el argumentând că acordul privind acest spaţiu încheiat în anul 1985 nu este în măsură, cu membrii săi actuali, să-şi îndeplinească misiunea de a oferi ''protecţia coerentă a frontierelor externe şi libera circulaţie în interiorul'' UE, consemnează website-ul francez news-24, arată Agerpres.

Nu a fost mai bine nici în timpul valului migrator din 2015, când ''singurul care a apărat frontierele Schengen a fost (premierul ungar) Viktor Orban, care a construit un gard împotriva migranţilor'', a remarcat şeful guvernului ceh.

Majoritatea migranţilor sosesc pe mare, aşadar este ''absurd'' ca ţări precum Bulgaria şi Croaţia, care controlează coastele europene ale Mării Negre şi, respectiv, ale Mării Adriatice, să nu facă parte din Schengen, consideră Andrej Babis. ''Să acceptăm Bulgaria, România, Serbia (ţară nemembră a UE n.red) şi Croaţia în spaţiul Schengen; să avem o strategie clară faţă de Balcanii occidentali şi să apărăm Europa împotriva migraţiilor ilegale la frontierele sale externe'', a îndemnat el.

Celelalte etape necesare pentru a rezolva această problemă ar trebui să includă ''lupta împotriva traficanţilor de fiinţe umane şi semnarea de acorduri cu Turcia, Maroc, Algeria, Tunisia şi Libia'', ţări traversate de refugiaţii care vin în Europa, a sugerat în continuare şeful guvernului de la Praga.

El a mai justificat necesitatea de a proteja Europa în faţa afluxului de migranţi prin faptul că ''Danemarca, Suedia şi Austria, care au primit toate migranţi în 2015, acum îi resping''.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.