Rusia îl comemorează joi pe ţarul Petru cel Mare, care a încercat să apropie imperiul de Europa, un ecou al trecutului care este diferit trei secole mai târziu, în plină ruptură între Moscova şi Occident din cauza invaziei ruse asupra Ucrainei, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Pentru a marca cea de-a 350-a aniversare de la naşterea lui Petru I, care a condus Rusia întâi ca ţar, apoi ca împărat din 1682 până la decesul lui în 1725, preşedintele rus Vladimir Putin urma să viziteze joi, la Moscova, o expoziţie consacrată acestuia.
Potrivit lui Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Vladimir Putin "apreciază mult rolul lui Petru cel Mare în istoria ţării noastre".
După o călătorie în Europa, care l-a făcut să conştientizeze marea întârziere în dezvoltarea Rusiei, Petru I a modernizat imperiul rus în marş forţat, reformând armata, statul şi Biserica, creând o marină de război şi iniţiind o veritabilă revoluţie culturală a cărei moştenitoare este Rusia actuală.
Petru cel Mare a construit de asemenea Sankt-Petersburg, capitala imperială pe care el o vedea ca pe "o fereastră deschisă spre Europa". De altfel, în acest oraş, astăzi al doilea ca mărime din Rusia, vor avea loc joi majoritatea festivităţilor, cu spectacole şi conferinţe publice.
Personalitatea lui Petru cel Mare rămâne de asemenea asociată cu cea a unui cuceritor care a extins frontierele Rusiei şi a unui monarh puternic, care nu suporta nicio formă de contestare.
"Petru I poate fi o figură emblematică atât pentru susţinătorii unui liberalism de tip european, cât şi pentru susţinători unui stat puternic", subliniază istoricul rus Daniil Koţubinski. În timpul festivităţilor de joi, "puterea actuală (din Rusia) va pune accentul pe latura lui (Petru I) de om de stat puternic", anticipează el.
De altfel, Vladimir Putin a dat deja tonul , într-un comunicat publicat miercuri, aducând omagiu "unei personalităţi militare excepţionale şi unui patriot" ale cărui "transformări la scară largă au contribuit la întărirea prestigiului internaţional al Rusiei şi au determinat dezvoltarea ei pentru următoarele secole".
Însă contextul actual nu este deloc propice pentru a sărbători orientarea spre Europa impulsionată de Petru I, în condiţiile în care Rusia pare izolată de Bătrânul Continent şi este supusă unor sancţiuni occidentale pentru invazia sa asupra Ucrainei, declanşată pe 24 februarie.
În acest context de puternice tensiuni între Moscova şi Europa, mulţi ruşi se întreabă dacă Putin intenţionează să "închidă fereastra deschisă" acum trei secole de Petru cel Mare.
În urmă cu o săptămână, Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, a dat asigurări că "nimeni nu are intenţia de a închide ceva".
Potrivit istoricului Boris Kipnus, "indiferent care sunt circumstanţele istorice, dacă abandonezi axa trasată de Petru I, poţi ruina ţara şi poporul". În opinia sa, "Rusia este o ţară europeană".
Pe 24 februarie, Rusia a lansat o agresiune militară neprovocată şi nejustificată contra Ucrainei. Moscova susţine că este vorba despre o ''operaţiune militară specială de denazificare'' a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.
Rusia, de la Petru cel Mare la Vladimir Putin - Kremlinul marchează 350 de ani de la nașterea celui mai important monarh rus
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

514
Mobilizare globală! Aproximativ 40 de țări cer „redeschiderea imediată şi necondiţionată” a Strâmtorii Ormuz și amenință Iranul cu sancțiuni
514

675
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
675

47
JD Vance va călători în Ungaria pentru a-l susţine pe Viktor Orban înainte de alegeri
47

1.410
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
1.410

58
Rusia, atacuri masive asupra Ucrainei: Cel puţin doi oameni au murit şi zeci au fost răniţi
58

2.026
Războiul din Iran îl zdrobește pe Trump: președintele SUA se prăbușește în sondaje, în timp ce foștii săi aliați îl „toacă” mărunt
2.026

2.829
Problemă capitală! Primul incident după lansarea Artemis 2: Ce se întâmplă pe capsula Orion
2.829

1.685
Se înregistrează o premieră care schimbă dinamica războiului din Ucraina: Rusia nu a înregistrat niciun câștig teriorial în luna martie
1.685

56
Sute de cubanezi protestează pe biciclete în fața ambasadei SUA din Havana: Se cere ridicarea embargoului american
56

2.313
VIDEO Cea mai mare vulnerabilitate a Rusiei: Nu poate face nimic în privința ei. Ucraina știe, profită și atacă
2.313

39
UE trebuie să îşi extindă misiunea navală Aspides pentru a proteja rute maritime cheie, spune Kaja Kallas
39

2.075
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
2.075

83
Consilierul preşedintelui rus, Iuri Uşakov: Strâmtoarea Ormuz este deschisă pentru Rusia
83
















Comentează