Şase bărbaţi din Danemarca acuzaţi că au luptat pentru gruparea jihadistă Statul Islamic în Siria

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 28-04-2017

Actualizat: 28-04-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Procuratura daneză a anunţat vineri că a acuzat şase bărbaţi că au fost permis să fie recrutaţi de Statul Islamic (SI) şi au luptat pentru gruparea jihadistă în Siria, relatează Reuters. Procurorul Lise-Lotte Nilas a declarat că printre acuzaţii se numără şi faptul că cei şase au fost de acord să fie recrutaţi de o organizaţie teroristă.

'Avem şase bărbaţi în Danemarca împotriva cărora cred că există suficiente dovezi pentru a fi formulate acuzaţii de încălcare a dispoziţiilor din Codul penal privind terorismul', a spus Nilas. Cei şase bărbaţi, care se află în prezent în detenţie, sunt fie cetăţeni danezi fie străini cu domiciliul în Danemarca, a mai spus procurorul, conform Agerpres.

În baza acestor acuzaţii bărbaţii ar putea fi condamnaţi la pedepse de peste patru ani de închisoare. În alte două cazuri separate, Danemarca le-a retras cetăţenia la doi bărbaţi şi i-a condamnat la închisoare pentru instigare la acţiuni teroriste şi pentru că au luptat pentru Statul Islamic în Siria.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri