Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Scad ratele românilor după ce Guvernul a modificat OUG114? Mugur Isărescu o spune fără ocolișuri: 'Una este dorința, alta este posibilitatea'

Inquam Photos / Octav Ganea
isarescu

Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), a susținut, marți, că noul indice folosit pentru credite nu poate duce automat la scăderea ratelor, deoarece acest indice este stabilit tot de piață și influențat de mulți alți factori.

„După noi, am spus-o în repetate rânduri, să îl citez pe domnul academician Dăianu, nu sunt scoase din pălărie, cum, din păcate, s-a vântura. Sunt determinate de piață, pe bază de indicatori cantitativi. De exemplu, inflația este un factor foarte important. Dacă vrem să reducem dobânzile la credite în România, trebuie să reducem inflația. Acest lucru l-am spus foarte clar în Parlamentul României. Acolo trebuie acționat. Altfel sunt intenții. Altminteri, bine intenționate. Și noi le împărtășim, ca intenții, dar una este intenția, dorința și alta este posibilitatea. Mărimile economice au o determinare obiectivă, nu sunt stabilite subiectiv de către cineva. Banca Națională poate, cel mult să ghidoneze, în anumită măsuri dobânzile. Acesta este instrumentul nostru principal de politică economică. Și noi, dacă ne ducem prea departe de mărimile economice, de exemplu, de inflație, greșim și suntem invalidați de piață”, a afirmat Mugur Isărescu, în cadrul briefing-ului de presă de marți, întrebat dacă noul indice stabilit pentru credite poate duce la scăderea ratelor, conform Mediafax.

Decizie de ULTIMĂ ORĂ a Parlamentului European și Comisiei Europene, pe tema dublului standard - Amenzi URIAȘE pentru companiile prinse

În şedinţa de marți, 2 aprilie 2019, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a hotărât să menţină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,5%/an. În plus, Banca centrală a menţinut rata dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1,5%/an şi rata dobânzii aferente facilității de creditare la 3,5%/an, precum și a păstrat nivelurile actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

Aceste niveluri ale dobânzii au fost stabilite în ședința de politică monetară din 7 mai 2018, începând cu 8 mai 2018 și fiind menținute în următoarele șase ședințe de politică monetară - din 4 iulie 2018, din 6 august 2018, din 3 octombrie 2018, din 6 noiembrie 2018, din 8 ianuarie 2019 și din 7 februarie 2019. Nivelurile actuale ale RMO aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit sunt de 8%. Pentru rezervele în lei, nivelul a fost stabilit începând cu 24 mai 2015, iar pentru cele în valută începând cu 6 mai 2017.

„În majoritatea țărilor europene, Polonia, Cehia, Ungaria, ratele de politică monetară sunt sub rata inflației. Pentru că suntem în proxima lor influență - trăim într-o Europă cu capitaluri liber mișcătoare, nu le putem restricționa -, nu putem nici noi să ne ducem cu rata de politică monetară într-o anumită direcție, fără să ne uităm la vecini și la zona euro. De ce în zona euro dobânzile sunt atât de puternic real negative este poveste. În cazul Italiei, discrepanțele dintre Sud și Nord. Dar 2,5% nu este o dobândă înaltă, în timp ce în America, rata de politică monetară este tot de 2,5%. (...) Încercăm să acționăm inclusiv cu ceea ce am decis astăzi, să ținem mai strâns lichiditatea. Ordonanța, în forma modificată, încearcă să atace această problemă, dar 2,5%, să fim realiști, rată de dobândă de politică monetară, nu este înaltă”, a explicat Isărescu.

Guvernatorul BNR a remarcat însă altă problemă: ecart mare între pasiv și activ, adică „între adevăratele dobânzi la depozite și acelea la credite”. În schimb, partea pozitivă despre care a citit oficialul Băncii centrale este că aproximativ 50% dintre creditele acordate în România, în prezent, sunt cu rată fixă, nu variabilă.

„Dacă tendințele actuale vor continua, probabil că lumea va trece spre credite cu dobândă fixă și scăpăm de necazul acesta (cu ROBOR - n.red.). (...) Ruperea de ROBOR la 3 luni și 6 luni, din punctul de vedere al BNR este un lucru pozitiv, pentru că lăsăm piața monetară să funcționeze. Asta ne mai trebuia: să stricăm piața monetară și valutară, pentru că ni se pare că indicele este artificial. Nu este deloc artificial, că nu ne convine, că ne doare, că vrem să plătim credite mai mici este o cu totul altă temă”, a punctat Isărescu.

Antonio Tajani discuta cu liderii grupurilor din PE despre situația Laurei Codruței Kovesi: Cum vrea să o salveze liderul PE

De asemenea, oficialul Băncii centrale a subliniat că indicele ROBOR va rămâne, doar că acesta nu va mai fi folosit la calcularea ratelor pentru credite. „ROBOR-ul, ca indice al pieței monetare, nu se schimbă. Acolo unde este a funcționat foarte bine. Nu fac altceva decât să întăresc ceea ce am spus în Parlamentul României: piața monetară din România funcționează foarte bine și n-are niciun rost să o stricăm. (...) Ea este legată și de piața valutară. Sunt piețe funcționale. ROBOR-ul nu este artificial, pentru piața monetară, se bazează pe cantități de bani. (...) Nu avem ce să facem cu această piață monetară, decât să o stricăm, din avalanșa aceasta de critici”, a detaliat Isărescu.

OUG nr. 19/2019, care schimbă OUG nr. 114/2018, modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobândă variabilă, începând cu data de 2 mai 2019, respectiv introduce un nou indice - se aplica creditelor acordate consumatorilor după această dată, precum și refinanțării creditelor acordate consumatorilor aflate în derulate la această dată. În plus, noul act normativ prevede că această modificare poate fi aplicată și creditelor în derulare, dacă banca și clientul ajung la o înțelegere în această privință - „cu acordul părților formalizat prin act adițional la contractul de credit”.

„Pentru creditele acordate în monedă națională, dobânda va fi compusă dintr-un indice de referinţă calculat exclusiv pe baza tranzacțiilor interbancare la o anumită perioadă, la care creditorul poate să adauge o anumită marjă fixă pe toată perioada derulării contractului. Indicele de referință pentru credite acordate în lei cu dobânda variabilă se publică în fiecare zi lucrătoare pe website-ul Băncii Naționale a României și reprezintă rata de dobândă calculată ca medie ponderată a ratelor de dobândă cu volumele tranzacțiilor de pe piața interbancară. Indicele de referință se calculează la finalul fiecărui trimestru, ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice determinate pentru trimestrul anterior, urmând a se aplica de fiecare instituție de credit pentru trimestrul următor”, mai arată noile modificări, care au apărut în Monitorul Oficial la data de 29 martie 2019.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.