Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Se strange lațul ruso-maghiar

Moscova se apropie de Budapesta cu pași repezi și hotărâți, încercuind România ca în cele mai negre momente ale istoriei noastre. Cum Rusia își stabilește piloni și prin alte țări vecine noastre, o să ajungem o insulă în mijlocul unei mări rusești. Este pregătit statul român să facă față unei asemenea provocări? Suntem, ca pe vremea Imperiului Roman, ultimul avanpost occidental în fața barbariei, dar nici atunci Roma nu a rezistat la nesfârșit și s-a retras, lăsându-ne în calea migratorilor.

Statele occidentale vorbesc mult și fac puțin, multe dintre ele preferă să își conserve interesele particulare cu Rusia, așa că, până la urmă, ne bazăm tot pe noi înșine. Dar pentru a rezista asalturilor externe, trebuie să fim puternici pe dinăuntru, iar imaginea DNA-ului în prim planul scenei publice ne arată, dimpotrivă, cât de cariați suntem. DNA scoate multe măsele stricate, dar e important să vedem ce crește în loc, pentru că imaginea dentistului hotărât care extrage la nesfârșit noi generații de dinți cariați înseamnă orice, numai un stat puternic nu.

Iar lațul ruso-maghiar nu e doar pe dinafara țării, acțiunile tot mai îndrăznețe ale extremiștilor maghiari din Transilvania care imită separatismul rusesc ne arată că problema a păstruns deja în interiorul statului român. Același stat care nu e în stare să-l aducă acasă pe deputatul fugar Marko Attila pentru a răspunde în fața justiției. Același stat în care cazul Laszlo Borbely, fost ministru care poate fi trimis în urmărire penală doar prin votul Parlamentului, este amânat de comisia juridică a Camerei Deputaților grație înțelegerilor puterii cu UDMR. Complicitățile sunt multe și la nivel înalt, dar toate ne șubrezesc puterea de apărare și de reacție.

Pe asta se și bazează Ungaria atunci când îl ascunde pe Marko Attila și atunci când sponsorizează, nu doar cu banii proprii ci și cu cei rusești, autonomiștii maghiari din Transilvania: pe lipsa de reacție și pe complicitățile cu anumiți reprezentanți ai statului român. Cazurile de retrocedări ilegale din Ardeal nu ajung la lumină din același motiv, pentru că pe fir sunt și oficialii români care au permis să se întâmple cedarea bucată cu bucată a României, probabil nu pe gratis. De aceea nu am avut comisie parlamentară de anchetă pe aceată temă, deși acest lucru a fost propus. Trebuie să ne facem curățenie totală în propria ogradă ca să putem apoi să stăm la gard și să-i respingem pe cei care vor neapărat o bucată din pământul nostru.

COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.