Şeful IPJ Cluj, Mircea Ioan Rus, a fost 'zburat' din funcţie şi pus la dispoziţie

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 02-09-2022

Actualizat: 02-09-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Poliţia Română anunţă că şeful Poliţiei Judeţene Cluj, Mircea Ioan Rus, a fost eliberat din funcţie şi pus la dispoziţie, atribuţiile sale urmând a fi preluate de unul dintre cei doi adjuncţi.

”Cu data de 2 septembrie 2022, comisar-şef de poliţie Mircea Ion Rus a fost eliberat din funcţia de inspector-şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi pus la dispoziţie, conform articolului 27^21 litera d din Legea nr. 360 din 2002 privind Statutul poliţistului”, a anunţat, vineri, Poliţia Română.

Astfel, conform fişei postului, atribuţiile funcţiei de inspector-şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj vor fi preluate de unul dintre cei doi adjuncti ai inspectorului-şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.

Articolul 27^21 din Legea nr. 360 din 2002 arată că ”(1) Poliţistul este eliberat din funcţie şi pus la dispoziţie, în vederea numirii într-o funcţie prin aplicarea prevederilor art. 27^31, în următoarele situaţii: (...) d) când nu sunt acordate sau când sunt retrase de către autorităţile competente avizele, autorizaţiile sau atestările necesare exercitării funcţiei”.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri