Semn pentru reluarea împărtășaniei publice în România: Papa Francisc reîncepe audienţele generale în prezenţa publicului

Autor: Redactia Stiripesurse.ro

Publicat: 26-08-2020

Actualizat: 27-08-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Papa Francisc îşi va relua începând cu 2 septembrie tradiţionalele audienţe generale de miercuri în prezenţa publicului, într-o curte închisă a Palatului apostolic şi nu în Piaţa Sf. Petru, a anunţat miercuri Vaticanul, relatează AFP.

Audienţele de miercuri, care nu au mai avut loc în public de peste şase luni din cauza pandemiei de coronavirus, se vor desfăşura în curtea San Damaso a Palatului apostolic, unde vor fi instalate maximum 500 de locuri pe scaune, conform normelor de securitate sanitară, a declarat un purtător de cuvânt pentru AFP.

Citește și: Scenariu-bombă: Klaus Iohannis a început să caute urgent soluții pentru a-l da jos pe Ludovic Orban

Intrarea în curte se va face fără rezervare, cu două ore înainte de audienţă, care are loc întotdeauna la ora locală 09:30 (07:30 GMT), a precizat Vaticanul, scrie agerpres.ro.

Cu toate acestea, din cauza configuraţiei locului, este puţin probabil ca Papa Francisc să meargă acolo la bordul "papamobilului", aşa cum făcea adesea în Piaţa Sf. Petru.

Citește și: Se zguduie Ministerul de Interne! Un greu a fost ‘executat’! Fusese ‘decapitat’ și în mandatul lui Carmen Dan

Ultima sa audienţă generală de miercuri datează din 26 februarie. Papa argentinian, foarte dornic de contacte directe, a strâns atunci mâinile a zeci de credincioşi şi a sărutat câţiva copii, aşezaţi în primul rând al unei mulţimi de 12.000 de persoane, unde au putut fi văzute mai multe persoane care purtau deja măşti de protecţie.

San Damaso este curtea principală a Palatului apostolic, locul de primire a şefilor de stat şi de guvern şi a altor oficiali primiţi de Suveranul Pontif. Ea este de asemenea folosită de papi pentru a se întâlni uneori cu grupuri de pelerini.

Citește și: Raed Arafat, declarație de ultim moment cu privire la deschiderea restaurantelor: ‘Recomandările medicale vor fi modalitatea prin care se poate face asta’ .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri