Semnele disperării? Nicușor Dan, în război total cu Ciucă și Ciolacu

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 26-06-2023

Actualizat: 26-06-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Euronews

Semnele disperării? Nicușor Dan, în război total cu Ciucă și Ciolacu

Se pare că informațiile publicate de redacția noastră încă de săptămâna trecută, privind iminentele probleme ale primarului general, se confirmă.

Trei elemente au conturat poziția de atac la adresa unei inițiative aflate în procedura parlamentară.

Atât de necesarul Cod al urbanismului, o legislație actualizată la starea de azi a României, a fost contestat de edilul Capitalei, după loviturile primite de acesta recent:

1. Pe de o parte, aliatul său tradițional, Ciprian Ciucu, a întețit lupta prin poziții vehemente, precum cea de săptămâna trecută, în care acuza din nou lipsa de transparență, și că a aflat din presă despre inițiativa elaborării de către PMB a noului Plan Urbanistic General.

Rolul tentativei de elaborare rapidă și fără consultarea celorlalți edili a unui document de asemenea importanță ar fi tocmai ascunderea unor probleme majore din actualul mandat, spun surse politice.

2. Apoi, anunțul Institutului Național de Statistică, privind recesiunea pieței imobiliare, însoțit de primele concedieri din industrie au pus presiune socială și politică majoră pe Nicușor Dan.

3. În fine, acuzațiile grave ale asociației antreprenorilor și profesioniștilor din Real estate au "aruncat în aer" administrația Capitalei.

Aceștia au invitat de curând autoritățile locale, în frunte cu Nicușor Dan, la o dezbatere publică privind spațiile verzi, arătând că nici după 3 ani de mandat edilul nu a întocmit registrul acestora, așa cum prevede legea, ca să știe care suprafețe și din ce locații trebuie protejate și dezvoltate.

Pe fondul acestor 3 chestiuni, dublate de problemele cu iz penal reclamate de instituțiile statului, primarul general, susținut de coaliția PNL-USR-PMP, a trimis săgeți către premierul Ciolacu și președintele Senatului, Nicolae Ciucă, privind o legislație așteptată de peste 30 de ani.

În cheia electorală dedicată tentativei de candidatură de anul viitor, primarul general  susține că proiectul de Cod al urbanismului "legalizează hoția", fără a explica și cine și ce fură.

Asta deși a refuzat invitația la dezbaterea privind spațiile verzi, mai ales pentru că organizatorii au acuzat dublul limbaj al edilului tocmai pe tema sa presupus favorită, mediul. Pe lângă blocarea construcțiilor, care a alungat și alungă mulți bucureșteni în Ilfov, crescând poluarea și traficul cauzate de rutele mai lungi dinspre zona limitrofă spre locurile de muncă ale oamenilor, o problemă majoră se pare că vizează lipsa unei situații la zi a spațiilor verzi.

Astfel, reglementările în vigoare prevăd imperativ ca fiecare locuitor din mediul urban să beneficieze de o suprafață de spațiu verde de cel puțin 26 mp.

Pentru a se putea calcula dimensiunea aferentă fiecărui bucureștean, Legea nr. 24/2007 instituie în sarcina autorităților publice obligația întocmirii registrelor locale ale spațiilor verzi, cu rolul de a inventaria toate imobilele cărora le-a fost atribuită această destinație. Din păcate, în ciuda acestei reglementări imperative, se constată că, până în prezent, municipalitatea condusă de Nicușor Dan nu au finalizat procedura de întocmire a registrului local al spațiilor verzi amenajate pe raza administrativ-teritorială Bucureștiului. În absența centralizării acestor date, devin imposibile atât calculul real al suprafețelor de spațiu verde cuvenit fiecărui locuitor al orașului, cât și stabilirea și implementare măsurilor care se impun pentru asigurarea dezideratului de 26mp.

Aparent paradoxal, pentru neinițiați, primarul Capitalei vrea să atace parlamentul pe un subiect sensibil, al reglementării spațiilor verzi, deși se află în evidentă culpă tocmai pe acest subiect.

Totuși, sursele noastre ne asigură că este încă un gest de campanie, având drept scop mobilizarea nucleului său dur, mai ales în condițiile pierderii de formă a coaliției PNL-USR-PMP, care conform ultimului sondaj CURS, dacă ar capacita integral voturile politice, poate spera la un maximum de 36% (dat fiind că URS-PMP și-au anunțat deja decizia), în vreme ce peste 75% din bucureșteni evaluează drept slabă și foarte slabă prestația lui Nicușor Dan. În aceste condiții, modelul de campanie populistă, tip USR, axată pe un adversar imaginar, este singura șansă de a strânge  cel mult 25% din sufragii, motiv pentru care disperarea și-ar spune cuvântul în interiorul echipei de strategie, de care nu ar fi deloc străin Ludovic Orban, conform surselor noastre.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri