Senatorul PNL Andrei Volosevici, fost primar al Ploieştiului, care este urmărit penal pentru fapte de corupţie în legătură cu finanţarea echipei de fotbal Petrolul Ploieşti, s-a prezentat, joi dimineaţă, la sediul DNA Ploieşti.
Andrei Volosevici a declarat că a venit să aducă documente şi să studieze dosarul în care este urmărit penal.
Potrivit unui comunicat de presă al DNA, în anul 2012, Volosevici, în calitate de primar, a pretins unui om de afaceri, denunţător în cauză, suma de 80.000 de lei pe care a primit-o în trei tranşe, în perioada campaniei electorale pentru alegerile locale (la care candida pentru obţinerea unui nou mandat), pentru ca, în schimb, o anumită firmă la care omul de afaceri avea interes să câştige un contract pentru executarea unei parcări supraterane în municipiul Ploieşti, finanţat de primărie.
Ulterior, denunţătorul urma să obţină lucrări în subantrepriză la obiectivul respectiv, spun anchetatorii.
De asemenea, în acelaşi dosar Andrei Volosevici este cercetat şi pentru abuz în serviciu în legătură cu finanţarea echipei de fotbal FC Petrolul Ploieşti.
"În calitate de primar al municipiului Ploieşti şi ordonator principal de credite, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor şi încălcarea dispoziţiilor legale, suspectul Volosevici Andrei Liviu a iniţiat proiectul de hotărâre privind asocierea municipiului Ploieşti cu SC FC Petrolul SA în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni, servicii şi proiecte de interes public local - având ca obiectiv principal funcţionarea echipei de fotbal FC Petrolul. În acelaşi scop, a semnat un contract de asociere între municipiul Ploieşti şi SC FC Petrolul Ploieşti, contract încheiat prin nerespectarea dispoziţiilor Legii administraţiei publice locale - în condiţiile în care o instituţie publică nu poate finanţa o activitate lucrativă desfăşurată de un agent economic cu capital privat", se arată în comunicat.
În acest fel, bugetul local a fost prejudiciat cu suma de 32.577.437 lei, iar concomitent, FC Petrolul Ploieşti a obţinut un folos necuvenit de aceeaşi valoare.
Conform DNA, suma în cauză reprezintă plăţi efectuate exclusiv în baza contractului cu încălcarea legii privind finanţele publice, chirie datorată de SC Petrolul SA pentru stadionul "Ilie Oană" pus la dispoziţie în baza contractului cu încălcarea prevederilor legale, contravaloarea utilităţilor datorată de societate şi achitată din bugetul local, dar şi debite stabilite prin acte de control ale Curţii de Conturi a României - Camera de Conturi Prahova ca fiind datorate de societate şi care, în evidenţa contabilă a unităţii administrativ teritoriale, apar ca achitate prin transferarea sumei respective între conturi ale bugetului local şi nu prin plăţi efectuate de societate.
Contractul de asociere menţionat anterior a fost vizat pentru legalitate de suspecţii Maria Magdalena Mazâlu, fost secretar al municipiului Ploieşti, şi Simona Albu, şef al Serviciului Juridic în cadrul Direcţiei Juridice a Primăriei municipiului Ploieşti.
Procurorii DNA Ploieşti au dispus începerea urmăririi penale faţă de Volosevici pentru luare de mită şi abuz în serviciu, în acelaşi dosar fiind urmărite penale şi Magdalena Mazâlu şi Simona Albu, ambele acuzate de abuz în serviciu.
Andrei Volosevici a fost primar al Ploieştiului din partea PDL, în mandatul 2008-2012, iar în toamna lui 2012 a fost ales senator într-un colegiul din Ploieşti. De asemenea, Volosevici candidează la alegerile din iunie pentru un nou mandat de primar al Ploieştiului din partea PNL.
Senatorul Andrei Volosevici, cercetat pentru fapte de corupție, își studiază dosarul la DNA Ploiești
București
6°C
Articole Similare

132
Partenera preşedintelui Nicuşor Dan, Mirabela Grădinaru, la o masă rotundă pe tema adicţiilor / Mai mulţi miniştri şi specialişti, la evenimentul găzduit de Palatul Cotroceni
132

7.754
Fost președinte CSM, reacție la declarațiile lui Bolojan: „Probabil cel mai cutremurător dispreț exprimat în cuvinte în fața unei țări întregi”
7.754

931
România ar putea contribui la deminarea strâmtorii Ormuz. Ministrul Apărării îi răspunde lui Nicușor Dan: 'Ne-am făcut temele'
931

1.552
PNL, poziție de forță în fața lui Grindeanu: 'PSD poate cere ce vrea, noi mergem înainte cu Bolojan'
1.552

2.605
VIDEO Reacția lui Daniel Băluță la valul de concedieri anunțat de Ciprian Ciucu: 'Reducerea acestei scheme de personal este una binevenită, însă cu o condiție...'
2.605

1.568
Olguța Vasilescu (AMR) pune presiune pe Guvernul Bolojan: bani fără întârziere înainte de închiderea PNRR / Ce modificări legislative cer primarii
1.568

1.021
România și-a stabilit obiectivele în mega programul SAFE: Totul va ajunge pe masa CSAT
1.021

873
Radu Miruță: Militarii americani din România nu vor fi trimiși în Iran. România nu este o trambulină pentru atac
873

3.482
Sorin Grindeanu salută decizia de impact a Guvernului: 'Mă bucur că rațiunea a învins / Argumentele miniștrilor PSD au fost ascultate'
3.482

2.705
SG-ul PSD iese la atac și anunță că Ilie Bolojan are zilele numărate la Guvern: Ne afundă-n crize, sărăcie și suferință!
2.705

2.735
George Simion, reacție acidă după ce moțiunea anti-Buzoianu a picat în Senat: 'PSD nu a votat-o, azi e ziua când e la guvernare'
2.735

3.625
Ilie Bolojan, după ce ÎCCJ a dat în judecată Guvernul și Ministerul Finanțelor: Aruncă pisica în curtea Parlamentului
3.625

803
VIDEO Cum poate lucra Nicușor Dan cu o coaliție care 'pare că se rupe': Dincolo de tensiuni, există și responsabilitate
803
















Comentează