Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Silvio Berlusconi a fost externat din spital și se declară pregătit de campania electorală: 'Mi-a fost foarte frică, dar mă simt incredibil de bine refăcut'

berlusconi

Silvio Berlusconi, un fost şef al Guvernului italian, a fost externat luni de la un spital din Milano, unde a fost supus unei operaţii în urma unei ocluzii intestinale, declarându-se pregătit să-şi continue campania în vederea alegerilor europene de la 26 mai, relatează AFP, informează News.ro.

Citește și: Volkswagen se unește cu compania chineză NIU pentru a produce scutere electrice (presă)

„Sunt bine, mi-a fost foarte frică”, le-a declarat miliardarul în vârstă de 82 de ani, zâmbind, unor jurnalişti părăsind Spitalul San Raffaele din Milano, unde a fost internat şi operat la 30 aprilie.

”Multe lucruri s-au petrecut recent, care m-au făcut să mă gândesc că am atins linia de sosire, dar, de fapt, mă simt incredibil de bine refăcut”, a adăugat el, anunţând că va continua să conducă campania partidului său Forza Italia (FI, dreapta).

Din nou cap de listă după mai mulţi ani de inegibilitate, în urma unei condamnări de fraudă fiscală, eternul reîntors al scenei politice italiene a precizat că-şi va limita intervenţiile în presă şi se va abţine să participe la reuniuni publice.

Acest exerciţiu este delicat, în faţa celor doi grei din Guvern - Liga (extremă dreapta) şi Mişcarea Cinci Stele (M5S, antisistem, populişti) -, Berlusconi se prezintă drept un meterez împotriva ”amatorismului” M5S şi caută să-şi păstreze legăturilor istorice cu Liga.

La 30 aprilie, omul de afaceri a fost spitalizat de urgenţă, dimineaţa, cu dureri abdominale acute, evocând iniţial o criză de colică renală.

Un scanner a arătat o ocluzie a intestinului subţire, iar intervenţia a relevat că aceasta era legată de o ablaţie a vezicii biliare, realizate în urmă cu 40 de ani, potrivit unor surse apropiate FI. În urmă cu trei ani, Silvio Berlusconi a fost supus unei importante operaţii pe cord deschis, în acelaşi spital. Magnatul media, nevoit să-şi abandoneze postul de şef al Guvernului în 2011, iar apoi mandatul de senator, în 2013, conduce în continuare Forza Italia şi holdingul său familial Fininvest, care controlează Mediaset, cel mai mare grup media privat italian. Un obişnuit al tribunalelor, Berlusconi este urmărit în mai multe dosare, în primul rând cu privire la acuzaţii de intimidare a martorului în cadrul scandalului "Rubygate" şi cu privire la faimoasele sale petreceri "bunga-bunga".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.