Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sindicatele vor să evite concedierile la Ford, după majorarea investițiilor pentru vehicule electrice

freep.com
ford

Sindicatul angajaților auto din SUA (UAW) discută cu Ford Motor în privința modalităților în care pot fi evitate concedierile la producătorul auto american, după ce noul director general Jim Hackett a anunțat, săptămâna aceasta, că va reduce dramatic costurile și va majora investițiile în vehicule electrice, transmite Reuters.

Costurile materiale vor fi reduse cu zece miliarde de dolari (8,5 miliarde de euro), iar cele cu tehnologia cu patru miliarde de dolari, prin noi acorduri cu furnizorii, reducerea prototipurilor și a timpului de dezvoltare a produselor. Până în anul 2022, cheltuielile cu motoarele cu ardere internă vor fi reduse cu o treime, în timp ce investițiile în electrificare, estimate până acum la 4,5 miliarde de dolari, vor fi majorate. Alte șapte miliarde de dolari vor fi alocate SUV-urilor și camioanelor, care sunt mai profitabile, anunță Agerpres.

Citește și: Gospodăriile din România şi-au majorat veniturile cu 2,4% în al doilea trimestru, la 3.329 lei/lună

"Facem eforturi pentru a afla ce înseamnă pentru noi electrificarea. Le-am spus din timp că vrem să fim parte din acest proces", a afirmat vicepreședintele UAW, Jimmy Settles, care este și șeful sindicatului Ford. Acesta a adăugat că "până în acest moment cei de la Ford au fost de acord că este în interesul companiei și al angajaților să fim parte din proces".

Settles a explicat că s-a întâlnit, recent, cu Hackett, care vrea să găsească noi oportunități pentru angajații UAW în acest proces de trecere la vehicule electrice.

"Asamblarea mașinilor ar putea fi diferită, dar șeful Ford nu vrea să facă concedieri. Este consecvent în declarații și sunt optimist că-și va respecta angajamentele", a declarat Hackett.

În următorii cinci ani, Ford intenționează să lanseze 13 vehicule electrice sau hibride.

Al doilea mare producător auto din SUA, Ford, este prezent și pe piața din România.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.