Sistemul de imigrare pe bază de puncte al Marii Britanii

Autor: Corespondent Diaspora

Publicat: 13-11-2020

Actualizat: 13-11-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Începând cu data de 1 ianuarie 2021 Marea Britanie va introduce un sistem de imigrare pe bază de puncte, aplicabil cetăţenilor UE.
Începând cu data de 1 ianuarie 2021 Marea Britanie va introduce un sistem de imigrare pe bază de puncte, aplicabil cetăţenilor UE . Cetăţenii UE care doresc să vină în Marea Britanie înainte de 1 ianuarie 2021 vor continua să beneficieze de exercitarea drepturilor lor conform prevederilor aranjamentelor de tranziţie, care permit continuarea libertăţii de mişcare între Marea Britanie şi Uniunea Europeană. Cetăţenii UE care sosesc înainte de expirarea perioadei de tranziţie la 31 decembrie 2020, precum şi respectivii lor membrii de familie, vor fi eligibili pentru Programul de Înregistrare a Cetăţenilor UE (EU Settlement Scheme). Ei vor avea la dispoziţie perioada de până la 30 iunie 2021 pentru a depune o cerere în baza prevederilor acestei scheme.
În cadrul noului sistem de imigrări, începând cu anul viitor vom trata cetăţenii UE ca cetăţeni ce nu necesită viză, ceea ce înseamnă că pot veni în Marea Britanie ca vizitatori pentru o perioadă de şase luni fără a fi nevoie să obţină o viză. Un vizitator poate intra în Marea Britanie de mai multe ori în interiorul acestei perioade, dar nu poate ajunge să locuiască efectiv în Marea Britanie prin mecanismul vizitelor repetate sau continue. Vizitatorii se pot angaja într-o gamă largă de activităţi, cum ar fi efectuarea de vacanţe, participarea la şedinţe şi conferinţe sau participarea la cursuri scurte, dar nu pot munci sau accesa fonduri publice.
Pentru cei care doresc să rămână pe perioade mai îndelungate decât şase luni, cu scopul de a munci, a studia sau locui în Marea Britanie, va fi necesar să depună o cerere de viză. Cererea va putea fi depusă pe site-ul GOV UK şi va trebui demonstrat că ei îndeplinesc criteriile relevante şi punctajul necesar vizei pentru care depun cererea. Cetăţenii UE care primesc viza vor primi acces securizat la informaţiile privind statutul lor de imigrare prin intermediul unui serviciu online, pe care îl vor putea folosi pentru a-şi confirma drepturile şi pentru a accesa servicii diverse, în loc să folosească un document fizic privitor la statutul lor. Sursa: Gov.uk

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri