Slugărnicia, boală grea la români!

Cineva a pus un blestem pe poporul român, că prea tare ne-a intrat in sânge că suntem slabi, că nu suntem buni de nimic. De la daci încoace, filozofia noastră națională e că trebuie să ne plecăm capetele, ca să nu ni le taie sabia celor cărora nu le e rușine să se creadă puternici. Sigur suntem sub blestemul slugărniciei!

George Ripa face, într-o postare pe pagina lui de Facebook, o observație interesantă: grupul de la Vișegrad e același de prin 1335. Încă o dovadă că istoria se repetă. Și, cum cred că rolul repetiției unor evenimente în timp este de a servi o lecție acelui popor, simt nevoia unor observații asupra mentalității noastre ”naționale”. (citiți mai întâi textul omului)

Ca și atunci, nici azi nu suntem alături de vecinii noștri, pentru că suntem împărțiți în trei. Poate chiar patru. Cine a gândit Miorița, nu a fost cioban, ci geopolitician, a văzut foarte bine mentalitatea românilor. Atunci, s-au aliat trei popoare ca să reziste tiraniei altuia. Ai noștri se ciomăgeau pe oi... Azi, istoria se repetă, ”habsburgii” se înfoaie iar, cei trei s-au adunat din nou. Noi... vai de noi!

Românii au făcut mereu pe dos, s-au împrăștiat în gândire și s-au divizat numeric. Așa au fost victime ușoare pentru toate popoarele cu mentalitate de prădător și au fost nevoiți mereu să se supună în fața tiranilor. Istoria noastră e o elegie continuă, dar dăm vina pe ceilalți degeaba. Pozăm în martirii Europei, când ai noștri erau fie niște iobagi fricoși, fie niște boieri avari.

Nu că ceilalți nu au fost cotropiți sau învinși, dar au avut alt statut. Polonia a stat mereu mândră, chiar și în zdrențe.. Cehia a fost mereu respectată, chiar și în genunchi. Iar Ungaria chiar a ajuns nevasta tiranului și a dus-o bine. Când ești cucerit, contează cum știi să îți negociezi predarea.

Ca să ne tratăm, trebuie să ne recunoaștem problemele: în loc să fim cu noi, suntem cu ochii după alții. Avem o fascinație bolnăvicioasă față de tupeiștii imperialiști. Cum vedem o atitudine de mascul alfa la vreun popor, ne gudurăm repede pe la coada lui. În loc să credem în noi, preferăm să îi adulăm pe alții.

Chiar și azi, uitați-vă la politicienii noștri (că ei dau trendul alianțelor)... Unii, mai ales cei din Ardeal, se uită cu idolatrie la Habsburgi. Alții, mai ales cei din Moldova, se uită cu nostalgie la Ruși. Alții, mai ales cei din Țara Românească, se uită cu admirație, o parte la Turci, o parte la Franțuji.

Ori, astea se văd și pe afară, cine să mai dea doi bani pe valoarea noastră, ca popor dezbinat, atunci? Și cine să nu ne folosească, dacă liderii noștri se pleacă de bună voie în fața diverșilor tâlhari? Epoca fanariotă ne-a demonstrat cu vârf și îndesat că ”înțelepciunea” noastră șmecherească se întoarce, de multe ori, împotriva noastră: capul plecat sigur va fi tăiat, la un moment dat.

Din păcate, boala perpetuează. Cei care gândesc politica externă a României de azi au o filozofie de curtezană: decât măritată cu un om simplu în satul tău, mai bine prostituată la palatul regal. Deh, prostul e musai să fie și fudul...