Speranța renașterii U.E. este în Est

„Tot ce fac popoarele occidentale, scria Tolstoi, poate şi trebuie să fie un exemplu pentru popoarele din Est, nu a ceea ce ar trebui făcut, ci a ceea ce nu ar trebui făcut în nici un caz. A urma calea naţiunilor occidentale înseamnă a urma calea directă spre distrugere.” Rândurile sunt scrise în 1906 și le găsesc extrem de actuale, când Occidentul este în pericol de implozie sub povara multiculturalismului și a corectitudinii politice, pe undele neoliberalismului.

Noi, esticii, cu experiența totalitarismului în spate, în U.E. avem o imensă responsabilitate, fiindcă suntem mai pățiți și, implicit, mai cu simțurile treze în fața deraierilor. Apoi, nici n-avem creierele prăjite de droguri. Ne-am învățat să nu ne luăm după aparențe, să descifrăm dublele limbaje și măsuri, să depistăm precoce pericolul, să prețuim libertatea. Neajunsul e că nu prea suntem ascultați, fiind catalogați ca rude mai sărace. Și cum să aibă dreptate sărăntocul, când bogatul crede că adevărul e în același buzunar cu banii? Dar adevărul n-are limbajul banilor, e ca o creangă oarecare pe care poposește o pasăre. Că noi suntem creanga, prin volutele împrejurărilor, ține de întâmplare, de teoria lebedei negre a lui Nassim Nicholas Taleb, de istorie. În Est se mai găsesc resturi de trăire comunitară, Vestul e dizolvat în acidul individualismului, al fragmentărilor ce seacă de putere.

Aveți în față liderii U.E.? Bețivi, amețiți cu Parisul iresponsabil din 1968 în cap, rebuturi ale biologiei, culmi neasumate ale psihiatriei. Și majoritatea fără copii, un aspect pe care nu-l putem neglija- unul fără copii e mai puțin responsabil față de viitor, după el n-are decât să vină și Potopul, nu-i afectat cu puterea unui incendiu la nivelul personal. Acolo unde nu mai e loc de parcare pentru ideologie, pentru teorii abracadabrante sfidând normalul. Lăsați orice speranță în ei, sunt gloabele vândute ca armăsari, toboganul spre catastrofă!

Dacă U.E. are șanse de-o renaștere, n-are cum să vină decât de la polonezi, unguri sau români.

un comentariu de Alexandru Petria, scriitor